HomeSocialEducatie

Absenţe convertite în ore de pregătire pentru bacalaureat

Pentru fiecare oră chiulită, elevii de la Săbăoani trebuie să rezolve o variantă pentru examenul de bacalaureat.

La Liceul Teoretic „Vasile Alecsandri” din Săbăoani, elevii de clasa a XII-a plătesc scump fiecare absenţă din catalog. O oră chiulită, indiferent de disciplina la care a fost consemnată, înseamnă o variantă de subiecte propuse pentru examenul de bacalaureat, lucrată după ore. Măsura a fost luată după afişarea rezultatelor la simularea examenului de bacalaureat, la care rezultatele înregistrate de elevi au fost mult sub aşteptările profesorilor.

„Măsura a fost deja comunicată elevilor. Avem în şcoală o sală în care funcţionează un centru pentru documentare şi informare, în care există mereu un profesor care îi poate supraveghea pe elevii aflaţi la pedeapsă. Pentru fiecare absenţă, elevii vor rezolva o variantă de examen, indiferent de disciplină. Sperăm ca măsura noastră să fie eficientă în două direcţii: să descurajeze intenţia elevilor de a chiuli şi, în acelaşi timp, să-i facem pe elevi să lucreze mai mult şi să fie mai interesaţi de propria pregătire”, a spus profesoara Ioana Ciobanu, director adjunct la Liceul Teoretic „Vasile Alecsandri”. Conducerea liceului speră ca această măsură să fie mai eficientă decât cele clasice.

Comentarii

WORDPRESS: 1
  • Mosu Lica 11 ani ago

    Salut ,,idiotul” caruia i-a scanteiat mintea ! Am aplicat si eu ceva asemanator (da’ mai demult!) si masura a avut o eficientza ,,de speriat”! PS Propuneti ,,menestrelului” aplicarea la scara nationala !!!