Zilele acestea, comisarii din cadrul Comisariatului Pentru Protecția Consumatorului (CPC) Neamț s-au confruntat cu o reclamație mai puțin obișnuită. Supărat că pantofii nu l-au ținut decît cîteva nunți, un bărbat din județ a reclamat la CPC Neamț calitatea proastă a mărfii cumpărate, solicitînd să fie despăgubit.
„Bărbatul a cumpărat pantofii în urmă cu aproximativ o lună și a declarat că a mers și a dansat cu ei la două nunți. Ulterior, pantofii s-au rupt în talpă, iar bărbatul, nemulțumit că l-au ținut doar atît, a reclamat magazinul de unde i-a cumpărat la Protecția Consumatorului. Reclamația se află în curs de verificare„, a declarat Gelu Moldoveanu, comisar șef al CPC Neamț.
Conform legii, produse ca pantofii sau hainele au un termen de garanție de 30 de zile, iar bărbatul s-a prezentat să reclame în a 29-a zi, reclamația încadrîndu-se astfel în termenii legali. „În astfel de cazuri, din punct de vedere procedural, agentul economic trebuie să asigure cheltuielile legate de reparația pantofilor. Dacă reclamantul nu e mulțumit de reparații, atunci poate cere înlocuirea produsului cu altul similar. Dacă acest lucru nu este posibil, atunci poate solicita returnarea banilor. Repectivii pantofi au costat puțin peste 100 de lei„, a mai precizat Gelu Moldoveanu.










Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol