Prima paginăActualitate

A lăsat România pentru a îngriji bolnavii din Anglia

Dimensiune text

Povestea unui asistent medical romașcan plecat de nouă ani în Anglia seamănă cu cea a miilor de români care speră la o viață mai bună. După ce în România doar a supraviețuit cu salariul de asistent, acum el și-a construit o altă viață, alături de familie, în Anglia.

 

 

În spitalele din România, salariile sînt extrem de reduse, în comparație cu spitalele din Occident. Așa se face că, în ultimii ani, mii de cadre medicale și medicii au luat drumul străinătății, în speranța unui trai decent. Este și cazul lui Cătălin Frandeș (foto), de 45 de ani, din Roman, care lucrează ca asistent medical în Anglia de nouă ani. Acesta a povestit ce l-a determinat să plece din țară și cum se descurcă în noua lui patrie.

 

Alungat de sărăcie

Cătălin Frandeș lucrează de nouă ani ca asistent medical în Marea Britanie. Romașcanul povestește că a plecat din țară în 2003, pentru că nu se putea descurca din salariul de asistent medical și din salariul de profesor al soției sale.

Ca să înțelegeți situația financiară prin care treceam, pot să vă spun că cel puțin 75% din veniturile noastre se duceau pe mîncare – pentru mine, soție și cei doi copii. Asta în condițiile în care ne ajutau părinții foarte mult – în fiecare zi eram la ei, ba după un cartof, ba după o roșie. Soția lucra ca profesoară de română, iar eu ca asistent medical. Salariile nu ne ajungeau, aveam datorii la bănci, ce puteai cumpăra azi cu 5 lei, mîine era 10 lei„, povestește Cătălin.

În 2002 a decis, împreună cu un grup de colegi, toți asistenți medicali, să plece în Italia. A început drumul greu al obținerii acreditării de asistent pentru a lucra în Italia. În timp ce aștepta respectivele acreditări, a văzut un anunț cu o ofertă de muncă în Marea Britanie, care îi oferea 11.500 de lire sterline pe an. „În noiembrie 2003 am călcat prima dată în Anglia. Nu ieșisem niciodată din țară și mi se părea că trăiesc un vis. Am plecat cu alți 16 români și ne-au dus la un hotel unde am făcut o săptămînă de training. Eu am doi copii, Ioana și Andrei. De cînd i-am luat de la maternitate m-am ocupat de ei, iar asta era cea mai lungă perioadă de cînd nu i-am văzut. După săptămînă de training, am găsit un telefon public și am sunat acasă. Pe vremea aceea nu prea era internet, să poți vorbi oricînd. Mi-a răspuns fetița mea Ioana și mi-a spus: «Tată, dacă promitem că sîntem cuminți, te întorci acasă?» Am izbucnit în plîns și îmi dau lacrimile și acum, cînd îmi amintesc„, a mai povestit Cătălin.

Citește și:   149 de cazuri noi de infecție COVID-19 în Neamț, 7.095 la nivel național

În cele din urmă, a reușit să-și aducă și copiii în Anglia. Cît despre relațiile de prietenie cu alți români, romașcanul se arată dezamăgit mai ales de românii care au preferat să rămînă în țară. „În general, am fost ajutat și am ajutat la rîndul meu. Chiar oamenilor necunoscuți le-am făcut un loc la mine în casă. Mi-ar lua două zile să povestesc numai de cîte ori au trebuit să doarmă copiii cu mine în cameră, pe jos, sa facem loc musafirilor. Cu timpul, însă, am început să văd că oamenii te pot dezamăgi, așa că am început să îi filtrez mai bine pe cei pe care îi ajut. Am foarte mulți prieteni români, am cunoscut oameni extraordinari, dar nu sînt toți la fel. Sînt de nouă ani în Anglia și am învățat totul singur. Români am ajutat cu sfaturi, cu cazare, cu transport, niciodată cu bani. Dar, chiar și așa, vezi uneori cum, după ce îi ajuți, îți dau cu tifla. Cel mai dezamăgit nu sînt de românii din Anglia, ci de cei din România. Eu, în 2003, cînd am plecat, mă consideram un întîrziat. Dar, și acum, după nouă ani, văd că sînt atît de mulți care încă vor să plece – asta e dezamăgirea cea mai mare. Eu căram iarnă lemne cu sania, lemnele trebuiau cumpărate, sparte, tăiate, urcate în apartament. Nu mai vreau să trăiesc așa. Știu că se poate trăi și altfel în România, dar am o singură viața, nu pot să încerc la infinit. România e țara în care m-am născut, dar o să ajung pe acolo doar ca turist. Nu mă deranjează oamenii, în general, ci autoritățile. De fiecare dată cînd am mers în România am pățit cîte ceva. Ba un vameș cu chef exagerat de muncă, ba un polițist care avea o problemă cu mașinile cu volan pe dreapta…„, mai povestește Cătălin Frandeș.

Partajează articolul
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

COMENTARII

WORDPRESS: 0