Primăria Roman a finalizat o lucrare importantă în privința rețelei de apă a municipiului, a anunțat vineri, 15 iulie, în cadrul unei conferințe de presă, primarul Leonard Achiriloaei. Astfel, pentru cartierul Favorit și cartierul Nicolae Bălcescu au fost amenajate cămine de sectorizare a rețelei și de debitmetrie, așa încât, în cazul unei avarii, apa va putea fi întreruptă doar pentru aceste sectoare de rețea, și nu pe o zonă mai largă din oraș.
„Am finalizat o primă etapă din investițiile programate la sistemul de apă și canalizare, vorbim aici despre de primele cămine de sectorizare și debitmetrie care au fost finalizate, recepționate și care, în acest moment, sunt funcționale. Putem astfel să facem atât o parte de sectorizare, de oprire a apei în acele zone și, totodată, o măsurare a debitului în aceste sectoare. Cele două zone pe care le-am avut în vedere sunt zona cartierului Favorit și zona cartierului Nicolae Bălcescu. Acum, aceste două sectoare sunt gestionate independent, monitorizate digital, prin intermediul fibrei optice, și se poate gestiona debitul de apă din aceste zone. Aceste date vor fi puse la dispoziția operatorului. Urmează să facem, în perioada imediat următoare, și alte lucrări de sectorizare, în zona Dumitru Mărtinaș, în cartierul Danubiana, care va fi și el sectorizat și va beneficia de un astfel de sistem de monitorizare. Este o investiție care în acest moment are valoarea de 151.000 de lei, obiective care vor fi predate către operatorul de apă și canal”, a afirmat primarul Leonard Achiriloaei.
În ceea ce privește măsurile care pot fi luate în privința asigurării apei perioadă secetoasa, primarul a precizat că acestea cad în sarcina companiei Apa Serv. „Compania de apă trebuie să facă demersurile în acest sens și să asigure serviciul de alimentare cu apă. Dar noi purtăm constant discuții cu reprezentanții Apa Serv, iar deocamdată nu am primit vreun semnal de vreo restricție în furnizarea apei. Noi ne-am asumat anumite investiții pe care le facem, ceea ce face autoritatea publică locală în acest sens au fost aceste investiții în zona se sectorizare și debitmetrie care vor continua. Concomitent, până la sfârșitul acestei luni vom primi documentația tehnică pentru reabilitarea unui rezervor de 5.000 de metri cubi de la gară, iar după această etapă va urma ori finanțarea lui prin Planul Național de Investiții, dacă nu va trebui să utilizăm resursa locală pentru reabilitare. La gară sunt patru rezervoare, două de 2.500 de metri cubi și două de 5.000 de metri cubi. Acest rezervor de 5.000 de metri cubi la care ne referim este acum scos din uz, nu este prins în proiectul POIM al ApaServ, de aceea, împreună cu operatorul, când am făcut ședința de asumare a investițiilor ulterioare și prioritizarea acestora, am stabilit că ne asumăm repararea acestui rezervor, fiind o prioritate pentru rezerva de apă a municipiului Roman”, a mai precizat primarul Leonard Achiriloaei.
Comentarii