Roman, Neamț
Căutare site

Ministerul Educației: A doua probă scrisă a Bacalaureatului, amânată pentru miercuri din cauza Codului roșu de caniculă

Ministerul Educației: A doua probă scrisă a Bacalaureatului, amânată pentru miercuri din cauza Codului roșu de caniculă

Luni după-amiază, Ministerul Educației și Cercetării a anunțat, prin intermediul unui comunicat de presă, că proba scrisă la disciplina obligatorie a profilului (matematică/istorie) – proba Ec) din cadrul examenului național de Bacalaureat, programată în ziua de marți, 30 iunie, va avea loc miercuri, 1 iulie.

Ministerul arată că amânarea cu o zi față de calendarul inițial a fost aprobată prin ordin de ministru, fiind o decizie cu caracter excepțional luată ca urmare a prognozei emise de Administrația Națională de Meteorologie pentru data de 30 iunie (cod roșu – caniculă), avându-se în vedere cu prioritate protejarea sănătății elevilor, a profesorilor și a întregului personal implicat în organizarea examenului, precum și pentru asigurarea unor condiții mai bune de examinare, în contextul dat.

„Pentru a limita impactul asupra desfășurării examenului și asupra planurilor absolvenților, toate celelalte date prevăzute în calendarul examenului național de Bacalaureat rămân nemodificate. Măsura adoptată are caracter punctual și vizează exclusiv proba scrisă la matematică/istorie. Ordinul de ministru urmează să fie publicat în Monitorul Oficial”, mai precizează comunicatul Ministerului Educației și Cercetării.

34 de elevi nu s-au prezentat la prima probă

Conform Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Neamț, la prima probă scrisă, la Limba și literatura română – proba E a), din cadrul examenului național de bacalaureat, sesiunea iunie – iulie 2026, desfăşurată luni, 29 iunie, în județ s-a înregistrat o rată de participare de 98,84% (2.910 de candidați prezenți, dintr-un total de 2.944 de candidaţi înscriși, din toate promoțiile, pentru susţinerea acestei probe). Nu s-au prezentat 34 de candidați. Nu au fost candidați eliminați pentru fraudă sau tentativă de fraudă.

Centrul Național pentru Curriculum şi Evaluare va publica subiectele și baremele de notare astăzi la ora 15:00, pe site-ul subiecte.edu.ro. Afişarea primelor rezultate va avea loc în data de 7 iulie, până la ora 12:00. Vizualizarea lucrărilor scrise şi depunerea contestaţiilor încep în aceeaşi zi, în intervalul orar 14:00 – 18:00 şi continuă în perioada 8-9 iulie 2026 în intervalul orar 9:00 – 17:00. Rezultatele finale vor fi comunicate pe 13 iulie.

Comentarii 0

Discuția cititorilor despre acest articol

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.