Femeile care fac afaceri pot primi ajutor de la stat de până la 50.000 de lei, pentru investiţii, în ediţia 2015 a Programului „Femeia-Antreprenor”.
Femeile se vor putea înscrie pentru a obţine un sprijin financiar, prin Programul „Femeia Antreprenor”, începând cu data de 17 septembrie 2015, ora 10.00, printr-o aplicaţie care va fi activă pe site-ul Direcţiei Politici Antreprenoriale din cadrul Ministerului Energiei, Mediului de Afaceri şi IMM-urilor.
Aplicaţia online pentru Programul naţional multianual pentru dezvoltarea culturii antreprenoriale în rândul femeilor manager din sectorul întreprinderilor mici şi mijlocii 2015 va rămâne activă până în data de 21 septembrie 2015, ora 20.00.
În acest an, bugetul total disponibil pentru program este de un milion de lei.
Prin acest program, statul va acorda până la 50.000 de lei ajutor financiar nerambursabil, reprezentând 90% din valoarea investiţiei pe care firma beneficiară trebuie să o facă. Restul de 10% din investiţie trebuie acoperit de beneficiar.
Cine poate accesa finanţarea de la stat
Pot lua banii de la stat microîntreprinderile, persoanele fizice autorizate (PFA) care desfăşoară activităţi economice în mod independent şi întreprinderile individuale din România. Acestea trebuie să îndeplinească o serie de condiţii, cumulativ, la momentul înscrierii online, printre care: au cel mult trei ani de la înregistrarea în Registrul Comerţului la data deschiderii aplicaţiei de înscriere online în program; cel puţin unul dintre asociaţi este femeie şi deţine cel puţin 50% din părţile sociale ale societăţii, în cazul microîntreprinderilor aplicante, sau reprezentantul persoanei fizice autorizate (PFA)/întreprinderii individuale (II) care desfăşoară activităţi economice este femeie.
Potrivit procedurii programului, firmele beneficiare pot investi banii de la stat în mai multe bunuri şi servicii, cum ar fi achiziţionarea de echipamente tehnologice, maşini, utilaje şi instalaţii de lucru, cu excepţia jocurilor de noroc mecanice, electrice, electronice, meselor de biliard, instrumentelor şi automatelor muzicale; achiziţionarea de echipamente IT, tehnică de calcul (tip PC, format din unitate centrală, server, monitor, imprimantă/copiator/multifuncţională, inclusiv sisteme portabile, licenţe necesare desfăşurării activităţii, sisteme audio-video); achiziţia de instalaţii de încălzire sau climatizare aferente spaţiului în care se desfăşoară activitatea.










Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol