Prima paginăEconomie

40 de echipe de elevi, viitori antreprenori, în competiție la „Târgul ideilor de afaceri”

40 de echipe de elevi, viitori antreprenori, în competiție la „Târgul ideilor de afaceri”

Dimensiune text

 

Centrul Europe Direct Nord-Est a organizat „Târgul Ideilor de Afaceri”, evenimentul cap de afiș din campania de educație antreprenorială Școala de afaceri pentru copii/Children`s Business School, ediția a V-a, campanie desfășurată cu sprijinul structurii gazdă, Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est. Evenimentul, desfășurat pe 30 mai, s-a derulat pe parcursul a cinci ore și s-a bucurat de popularitate crescută, public numeros și un număr record de participanți – în jur de o sută de persoane.

Târgul a fost găzduit de Rubik Hub Piatra Neamț și a constat într-un concurs de proiecte de afaceri, prezentate de elevi de gimnaziu și liceu, aspiranți la statutul de antreprenor. În jur de 80 de adolescenți au participat la concurs, iar numărul proiectelor de afaceri înscrise a fost de 40, aproape dublu comparativ cu ediția precedentă.

În deschidere, Vasile Asandei, director general al ADR Nord-Est, și-a exprimat susținerea pentru inițiativa Școala de Afaceri și i-a încurajat pe elevi să continue să se preocupe de educația lor antreprenorială. Juriul concursului a fost format din: Roxana Pintilescu – Coordonator Centrul Europe Direct Nord-Est; Vlad Gliga – Community Artisan Rubik Hub; Dorin Căpitanu – Director General Dolinex; Silvia Apostol – Consilier Superior Instituția Prefectului Neamț; Mihai Caravan – Director Departament Relații Interne și Târguri CCI Neamț și Alexandru Filimon – antreprenor, trainer și speaker în domeniul afacerilor. Ediția curentă a venit și cu trei premii surpriză oferite de firma Dolinex, în plus față de premiile Europe Direct Nord-Est. Premiile surpriză constau în vouchere menite să acopere cheltuielile implicate de primul stadiu de implementare a celor trei proiecte calificate drept cele mai fezabile.

Ediția a V-a a concursului a însemnat idei inedite, copii creativi, ambițioși și dezinvolți, ce par pregătiți să facă față unui mediu antreprenorial competitiv. Toți participanții au fost recompensați pentru efortul depus, iar câștigătorii vor beneficia de sesiunea de instruire în antreprenoriat, leadership și dezvoltare personală – CBS Leadership Skills Training, oferită de Centrul ED, și participarea la programul de învățare experiențială outdoor, de tip Challenge – Experiential Business Challenge. Conceptul campaniei a fost preluat anul acesta, în premieră, de Centrul Europe Direct Vaslui, care organizează în oglindă evenimentul Școala de Afaceri pentru Copii, sub denumirea „Young in Business”, după modelul pus la punct de Europe Direct Nord-Est. Tinerii antreprenori aspiranți din Piatra Neamț vor face schimb de idei cu cei din Vaslui, participând la programul de instruire al Școlii de Afaceri, care se va desfășura pe 12 și 13 iunie, la Piatra Neamț și Gheorgheni.

„Școala de afaceri pentru copii își propune să insufle tinerilor ideea că propria afacere este o alternativă mai mult decât viabilă căutării unui loc de muncă, în contextul unei piețe a locurilor de muncă destul de dure și cu posibilități limitate. Există nenumărate exemple de antreprenori care și-au început afacerile imediat ce au ieșit de pe băncile școlii și este în beneficiul tinerilor noștri să ia în considerare cât mai din timp opțiunea de a-și valorifica potențialul în acest mod”, precizează un comunicat al ADR Nord-Est.

Mai multe informații pe www.cedne.ro și www.facebook.com/CentrulEuropeDirectNordEst .

 

 

 

Partajează articolul
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

COMENTARII

WORDPRESS: 0