În perioada 25 – 27 decembrie, polițiștii nemțeni au organizat 28 de acțiuni pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii publice. Au fost constatate peste 50 de infracțiuni, iar pentru neregulile constatate în trafic, polițiștii au reținut 35 de permise de conducere, informează IPJ Neamț.
Astfel, polițiștii au intervenit, în ultimele trei zile, la peste 320 de evenimente, majoritatea sesizate prin 112. De asemenea, în perioada de referință, poliţiştii au organizat 28 de acțiuni pentru prevenirea și descurajarea faptelor antisociale.
În urma activităților, au fost constatate 59 de infracţiuni, opt persoane fiind surprinse în flagrant delict. Totodată, pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 455 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 168.720 de lei.
Poliţiştii rutieri au desfăşurat activităţi pentru prevenirea accidentelor de circulaţie, fiind constatate trei infracțiuni la regimul rutier. Au fost reținute 35 de permise de conducere și retrase două certificate de înmatriculare. Activităţile au fost desfăşurate împreună cu celelalte instituţii cu atribuţii în asigurarea ordinii şi liniştii publice.
În aceste zile, la nivelul județului Neamț s-a produs un singur accident de circulație, în urma căruia două persoane au fost rănite ușor, au mai precizat reprezentanții IPJ Neamț.
Comentarii