HomeReligie

25 de ani de la numirea ca episcop a PS Petru Gherghel

Numirea sa în funcţia de episcop de Iaşi a fost făcută în 1990, de papa Ioan Paul al II-lea.

PS Petru Gherghel a împlinit 25 de ani de la numirea sa în funcţia de episcop al Diecezei de Iaşi. În demersul de refacere a structurilor canonice, la 14 martie 1990, papa Ioan Paul al II-lea l-a ales şi l-a numit episcop de Iaşi pe Monseniorul Petru Gherghel. După mărturisirea de credinţă în faţa unui episcop catolic, depunerea jurământului de fidelitate faţă de Sfântul Părinte şi după pregătirea spirituală cuvenită, la 1 mai 1990 a fost consacrat episcop de cardinalul Angelo Sodano, asistat de episcopi catolici din ţară şi din străinătate. „Ca toţi să fie una”, acestea sunt cuvintele înscrise pe stema sa episcopală.

Episcopul Petru Gherghel s-a născut la 28 iunie 1940, în Gherăeşti, judeţul Neamţ. A absolvit Școala generală de şapte clase în anul 1955, la Gherăeşti, Școala de Cantori în anul 1959, la Iaşi, şi Institutul Teologic Romano-Catolic „Sfântul Iosif” din Iaşi, în anul 1965. A fost hirotonit preot la 29 iunie 1965, la Alba-Iulia, de către episcopul Marton Aron. A activat ca vicar la Barticeşti (1 ianuarie 1966 – 30 iunie 1967) şi Rădăuţi (1 iulie 1967 – 31 octombrie 1970). La 1 noiembrie 1970 a fost numit profesor la Seminarul din Iaşi, iar la 1 martie 1975 a fost numit rector. La 21 februarie 1978, papa Paul al VI-lea l-a numit, printr-un decret al Sfintei Congregaţii a Episcopilor, „ordinarius ad nutum Sanctae Sedis cum munere administratoris apostolici” al Episcopiei de Iaşi.

În 25 de ani de activitate ca episcop s-au ridicat numeroase biserici, s-au deschis parohii noi, au fost hirotoniţi preoţi, au fost trimişi mai mulţi preoţi la studii în străinătate şi s-au făcut numeroase vizite pastorale.

Comentarii

WORDPRESS: 0