Roman, Neamț
Căutare site

23,5 tone de fructe şi legume proaspete pentru persoane defavorizate

Cantitatea impresionantă de fructe şi legume proaspete a fost distribuită  în cadrul proiectului „Mai mult gust, mai multă savoare”.

Luna mai a marcat încheierea celui de-al doilea an de implementare în municipiul Roman a proiectului „Mai mult gust, mai multă savoare”, dezvoltat şi implementat în România de PRAIS Corporate Communications, care a avut ca obiectiv încurajarea consumului de fructe şi legume proaspete în rândul categoriilor defavorizate. Proiectul a angrenat, de la lansare şi până în prezent, peste 1.500 de beneficiari: copii, persoane vârstnice şi femei însărcinate din oraşele Roman şi Medgidia. Pe parcursul a peste 490 de sesiuni de gătit desfăşurate în cele două oraşe, au fost distribuite peste 23,5 tone de fructe şi legume proaspete. În cele 24 de luni de implementare, toţi participanţii la proiect au preparat 33 de reţete, împreună cu bucătari pricepuţi, care i-au învăţat secretele folosirii ingredientelor proaspete în meniul zilnic. Nutriţioniştii au oferit constant informaţii despre calităţile nutritive ale legumelor şi fructelor, beneficiile acestora asupra sănătăţii, precum şi modalităţi de a le integra în alimentaţia zilnică pentru a avea o dietă echilibrată.

„Impactul acestui proiect în rândul celor 1.500 de beneficiari – o mare familie – este impresionant. Dedicaţia cu care, timp de doi ani, echipa noastră de consultanţi, cei 20 de parteneri locali, organizaţii non‑guvernamentale, autorităţi, şi-au adus direct contribuţia, este remarcabilă. A fost o onoare pentru noi să dezvoltăm în România acest proiect generos susţinut de DG Sanco”, a declarat Silvia Bucur, director general PRAIS Corporate Communications.

Partenerii din Roman în cadrul proiectului au fost: Primăria Municipiului Roman, Complexul de Servicii pentru Persoanele Adulte cu Handicap, Școala Gimnazială „Alexandru Ioan Cuza”, Școala Gimnazială „Mihai Eminescu”, Școala Gimnazială „Vasile Alecsandri”, Centrul Școlar de Educaţie Incluzivă, Uniunea Pensionarilor Roman, Asociaţia „Roman 2000” şi Spitalul Municipal de Urgenţă Roman.

Comentarii 0

Discuția cititorilor despre acest articol

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.