Luni, 25 septembrie, ministrul Adrian-Ioan Veștea a semnat, la sediul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, 56 de noi contracte de finanțare prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, în valoare totală de 666.756.305,43 de lei, informează Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.
Contractele, semnate împreună cu o parte dintre beneficiarii proiectelor, vizează modernizarea străzilor și a drumurilor de interes local, înființarea sau extinderea sistemelor de alimentare cu apă potabilă, a rețelelor de canalizare menajeră și a stațiilor de epurare, construirea sau refacerea unor poduri, precum și înființarea unor rețele de distribuție a gazelor naturale.
Între contractele semnate astăzi se numără și unul care vizează comuna Gherăești, pentru proiectul „Extindere rețea de alimentare cu apă și canalizare în satele Gherăeștii Noi și Tețcani, județul Neamț”, în valoare de 22.104.440,89 lei. La întâlnirea de astăzi de la Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, alături de ministrul Veștea s-a aflat și primarul comunei Gherăești, Pavel Bereșoae (foto).
Tot astăzi, ministrul Dezvoltării a semnat și trei contracte, în valoare totală de 124.050.098,37 de lei, cu finanțare din Programul național de consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat, pentru consolidarea și renovarea energetică a două unități de învățământ și a unei clădiri publice.
„Avem nevoie de implicarea tuturor autorităților locale, întrucât reducerea riscului seismic atât la clădirile publice, cât și la blocurile de locuințe este o responsabilitate comună, iar măsurile propuse se adresează deopotrivă cetățenilor și autorităților”, a precizat ministrul Adrian-Ioan Veștea.
Începând cu data de 1 august, Ministerul Dezvoltării a deschis cea de-a doua sesiune de depunere a cererilor de finanțare pentru Programul național de consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat, iar beneficiarii pot încărca documentele necesare pentru accesarea fondurilor puse la dispoziție în platforma digitală investitii.mdlpa.ro, fără a exista un termen limită.
Foto: Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației
Comentarii