Anul care se încheie a adus schimbări majore în învățămînt, de la modificări legate de structură la schimbarea unor nume din sistem și modalitatea de organizare a examenelor naționale.
Învățămîntul a stat în 2011 sub semnul schimbării. Chiar în primele zile ale lui ianuarie a fost promulgată Legea Educației, ale cărei prevederi, chiar dacă nu au intrat toate în vigoare în 2011, au adus importante schimbări în sistem. Cele mai importante noutăți au făcut referire la durata învățămîntului obligatoriu, majorarea vîrstei de pensionare a cadrelor didactice, descentralizarea unităților de învățămînt și modalitățile de evaluare a elevilor. Astfel, învățămîntul obligatoriu este de 10 ani, cuprinzînd cei 8 ani de învățămînt primar și gimnazial, la care se va adăuga clasa pregătitoare, și clasa a IX-a de liceu, scopul fiind acela de a reduce abandonul școlar, care înregistrează an de an cea mai mare rată la momentul trecerii de la clasa a VIII-a la clasa a IX-a. De asemenea, se stabilește prin lege ca vîrsta pensionării cadrelor didactice să fie 65 de ani, iar norma didactică a dascălilor cu gradul I și peste 25 de ani vechime a crescut de la 16 la 18 ore. Elevii urmează să susțină evaluări la finalul clasei a II-a, a IV-a, a VI-a și a IX-a, cunoștințele urmînd a fi verificate prin aplicarea unor teste transdisciplinare. Profesorii urmează a adapta modul de predare la capacitățile și la competențele pe care elevul le-a dobîndit deja, scopul final fiind progresul acestuia.
Descentralizarea sistemului aduce modificări în modalitatea de ocupare a funcțiilor de conducere la nivelul unităților din învățămîntul preuniversitar. Astfel, funcțiile de director și director adjunct vor fi ocupate în urma unor concursuri organizate la nivelul unităților școlare, prin consiliile de administrație.
Cutremurul numit „Bacalaureat”
Examenul de final de liceu a reprezentat o răsturnare totală a situației, comparativ cu anii trecuți. Măsurile severe de supraveghere impuse de Ministerul Educației, care a amplasat camere de supraveghere în toate sălile de examen, și pedepsele aspre anunțate pentru fraudă nu au fost de natură să-i convingă pe participanți să ia în serios examenul transformat, în ultimii ani, într-o simplă formalitate. Bilanțul bacalaureatului a fost unul dezastruos: 46,10% procent de promovabilitate în județul Neamț, 24 de elevi eliminați în cele trei zile de examen, o premieră nedorită – cu un liceu fără nici un absolvent promovat – și foarte mult tupeu din partea candidaților.
Rezultatele au fost întoarse, apoi, pe toate părțile, în căutarea nu atît a vinovaților, cît mai ales a soluțiilor pentru ieșirea din impas. Profesorii arată cu degetul spre elevii lipsiți de interes față de studiu și spre guvernanții care mențin sistemul într-o subfinanțare cronică, părinții pun tunurile pe profesorii care impun copiilor să vină la meditații, iar elevii – pe subiectele grele și pe stresul provocat la examen de camerele de luat vederi. Situația nu s-a îmbunătățit prea mult nici în cea de-a doua sesiune, cu toate că în fiecare școală se organizează un program intensiv de meditații gratuite. În aceleași condiții de severitate, doar 22,02% dintre candidați au trecut examenul în sesiunea de toamnă.
Olimpică internațională la „Roman-Vodă”
La polul opus s-au situat rezultatele foarte bune obținute de elevii romașcani la concursurile și olimpiadele școlare. Dacă în 2010 Florian Marcu reușea performanța de a prinde lotul lărgit pentru o olimpiadă internațională de informatică, în iulie 2011 Mara Ieșanu, elevă în clasa a X-a la Colegiul Național „Roman-Vodă”, avînd deja un palmares bogat de premii și medalii participă la olimpiada internațională pluridisciplinară din Yacuția, de unde s-a întors cu medalia de bronz.
Schimbări la vîrf în școlile romașcane
Anul școlar 2011 – 2012 a început cu noutăți în aproape toate școlile din oraș. După ce, prin hotărîre de Consiliu Local, denumirile școlilor au fost schimbate, renunțîndu-se la numere, acestea fiind înlocuite cu numele unor personalități care, într-un fel sau altul, au avut legătură cu unitatea de învățămînt, cîteva școli au început anul școlar și cu altă conducere. Printre acestea și unități școlare reprezentative din oraș, cum ar fi Colegiul Național „Roman-Vodă”, unde fosta directoare adjunctă Mihaela Tanovici a înlocuit-o pe Daniela Suman, avîndu-l ca adjunct la Constantin Ostafe. De asemenea, la Colegiul Tehnic „Petru Poni” a fost numit în funcția de director Adrian Sescu, care mai ocupase această funcție cu ani în urmă, avîndu-i ca adjuncți pe Gabriela Dascălu și Iolanda Deaconu. Toți directorii proaspăt numiți în funcție sau reconfirmați au primit doar delegație pentru ocuparea funcției, pînă la organizarea unui concurs în condițiile noii legi a educației.
Ca urmare a reducerii masive a numărului de elevi, două unități de învățămînt și-au pierdut personalitatea juridică: este vorba despre Școala nr. 6, din cartierul Nicolae Bălcescu, absorbită de Grupul Școlar „Vasile Sav”, și de Școala nr. 2, absorbită de Colegiul Tehnic „Danubiana”.
Intoleranță pentru chiul
Începutul unui nou an școlar în luna septembrie a mai adus cîteva noutăți în școli. Pentru prima dată se fixează obiective clare ce trebuie îndeplinite pînă la finele anului școlar, menționate într-o foaie de parcurs trimisă în toate unitățile de învățămînt. Prioritate zero sînt considerate reducerea abandonului școlar și a absenteismului. Primele măsuri au vizat monitorizarea strictă a fenomenului, motiv pentru care conducerea Ministerului Educației a recomandat montarea sistemelor de supraveghere electronică a prezenței în clasă. Astfel, grație cartelelor electronice pe care elevii și cadrele didactice le pontează la intrarea și ieșirea din școală, absențele nu mai pot fi ascunse, iar situația din fiecare clasă poate fi cunoscută în orice moment.
Anul școlar 2011 – 2012 a adus și teste inițiale, obligatorii tot prin foaia de parcurs, la aproape toate disciplinele. Rezultatele obținute de elevi la aceste teste nu au fost trecute în catalog, scopul lor fiind acela de a stabili nivelul de pregătire de la care fiecare profesor pleacă la început de an școlar.
Catedrele vacante, ocupate direct la școală
Începutul anului școlar 2011 – 2012 a mai marcat o premieră în sistem: catedrele libere se vor ocupa, în conformitate cu prevederile Legii Educației, prin concurs organizat direct la unitatea de învățămînt care are posturi libere. Primul concurs s-a desfășurat deja în luna octombrie, pentru catedrele rămase libere în urma repartizărilor făcute de Inspectoratul Școlar Județean Neamț după desfășurarea concursurilor de titularizare și suplinire. Conform prevederilor legii, astfel de concursuri urmează a fi organizate periodic pentru acoperirea deficitului de personal din sistem, determinat de renunțarea la post, concedii fără plată sau pentru îngrijirea copilului sau orice altă situație care are ca urmare eliberarea unei catedre.
Comentarii