Ziua internațională a persoanelor cu dizabilități, 3 decembrie, este marcată și anul acesta în toate centrele Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Neamț și, chiar dacă vor fi activități atipice și speciale, vor fi mai diverse și vor face astfel încât această zi să fie deosebită, informează DGASPC Neamț.
„Pandemia COVID-19 ne-a schimbat tuturor modul în care trăim și muncim. Eforturile noastre din acest an s-au concentrat pe controlul pandemiei, dar s-au axat și pe intensificarea măsurilor de sprijin acordate beneficiarilor și colegilor, în special celor din centre care au făcut eforturi uriașe pentru a le fi cât mai bine tuturor. Anul 2020 ne-a oferit niște lecții care vor fi temelia acțiunilor noastre viitoare. Au fost lecții de empatie, de solidaritate și de sacrificiu personal, iar toate acestea ar trebui să ne facă pe toți mai buni și mai toleranți. Ziua persoanelor cu dizabilități este prilejul potrivit să arătăm că ne pasă și că apreciem faptul că în spatele dizabilității se ascund rezerve nesfârșite de demnitate, optimism și putere. La mulți ani tuturor oamenilor speciali și celor care au grijă de ei!“, a spus Cristina Păvăluță, director general al DGASPC Neamț.
Ziua de 3 decembrie va fi marcată de DGASPC Neamț în toate centrele pentru persoanele cu dizabilităţi prin organizarea de activități precum: prezentarea unor materiale informative cu privire la drepturile persoanelor cu dizabilități, problemele cu care se confruntă și modalități de susținere a demnității și bunăstării acestora sau discuții individuale pe aceste teme, audiţii de colinde şi muzică populară, activități de decorare a centrului, jocuri de societate și mese festive.
Sărbătorirea acestei zile trebuie văzută ca un îndemn adresat comunităţii şi fiecăruia dintre noi de a trata cu demnitate și respect persoanele cu dizabilităţi și de a renunţa la prejudecăţi şi atitudini discriminatorii, mai arată reprezentanții DGASPC Neamț. În județul Neamț sunt aproximativ 20.000 de persoane cu diferite grade de dizabilitate, dintre care peste 2.000 sunt copii.
Comentarii