HomeSanatate

2.000 de lei lunar pentru un medic, la centrele de permanență

Veste bună pentru medicii care efectuează gărzi în centrele de permanență. Săptămîna aceasta medicii își vor primi banii cuveniți, avînd în vedere că ei nu au mai fost plătiți din luna mai.

 

Ministrul Sănătății, Vasile Cepoi, s-a întîlnit, marți, 31 iulie, cu medicii de familie și a promis că la rectificarea de buget din această săptămînă vor fi alocate fonduri pentru plata lunilor restante. „La întîlnirea cu domnul ministru am ridicat problema centrelor de permanență și s-a dovedit că nu fusese informat cu privire la situația în care se află medicii de familie care fac gărzi în aceste centre. Ministerul Sănătății alocase banii necesari, dar ei s-au blocat la Ministerul de Finanțe. Domnul ministru a promis că, pînă la sfîrșitul acestei săptămîni, medicii își vor primi banii cuveniți„, a declarat medicul de familie Mihaela Covrig, președintele Patronatului Medicilor de Familie Neamț.

Precizăm că, în medie, lunar, un medic ar fi trebuit să primească 2.000 de lei pentru activitatea de la centrul de  permanență. Aici activează medici de familie, în fiecare zi de lucru, începînd cu ora 15 pînă a doua zi dimineața la ora 7, iar sîmbăta și duminica non-stop.