15 martie, Ziua Mondială a Drepturilor Consumatorilor

HomeEconomie

15 martie, Ziua Mondială a Drepturilor Consumatorilor

 

 

Reprezentații Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Neamţ au marcat vineri, 15 martie, Ziua Mondială a Drepturilor Consumatorilor. Ca şi în alţi ani, comisarii CJPC Neamţ s-au afla în puncte importante din municipiul Piatra Neamţ, pentru a oferi trecătorilor materiale informative legate Ziua Mondială a Drepturilor Consumatorilor, dar și pentru a prelua opinii, sesizări sau reclamaţii cu privire la respectarea sau nerespectarea drepturilor consfinţite de lege. Tot cu această ocazie, comisarii CJPC Neamț au purtat discuții cu elevii Liceului Tehnologic Economic Administrativ din Piatra Neamț și ai Liceului „Carol I” din Bicaz, informează un comunicat al CJPC Neamț.

Cu prilejul Zilei Mondiale a Drepturilor Consumatorilor, la nivel național se desfășoară concursul pe teme de protecţia consumatorilor „Alege. Este dreptul tau!”, organizat de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor şi Ministerul Educaţiei Naţionale, programat în trei etape: şcolară – 23 martie, judeţeană – 30 martie și naţională – în luna iunie. Ediția concursului din acest an, care face referire la informarea completă, poartă temele „Să învăţăm să citim eticheta produselor” (concursul de eseuri) și „Eticheta unui produs alimentar” (concursul de desene) (detalii la acest link).

Data de 15 martie 1962 este considerată momentul istoric al naşterii mişcării consumatoriste mondiale. Acest moment a fost generat de preşedintele SUA – J. F. Kennedy, care rostea către Congres un mesaj legat de drepturile consumatorilor, susţinând existenţa a patru drepturi fundamentale ale acestora: dreptul la securitate, dreptul la informare, dreptul de a fi ascultat și dreptul de a alege produse şi servicii. Mai târziu, Organizaţia Internaţională a Uniunilor de Consumatori a declarat ziua de 15 martie ca „Ziua mondială a Drepturilor Consumatorilor”. Treptat, celor patru drepturi fundamentale ale consumatorilor li s-au adăugat altele patru: dreptul la despăgubire, dreptul la un mediu înconjurător sănătos, dreptul la asigurarea necesităţilor şi nevoilor vitale și dreptul la educare.

Realizând importanţa recunoaşterii şi garantării drepturilor consumatorilor, ONU a adoptat, în anul 1985, „Principiile directoare pentru protecţia consumatorilor”. Potrivit acestui document internaţional, pe baza principiilor discutate, guvernele tuturor ţărilor trebuie să dezvolte şi să menţină o puternică politică de protecţie a consumatorilor, prin măsuri legislative interne adecvate, pârghii şi instituţii capabile să asigure o protecţie reală şi eficientă a consumatorilor.

„15 martie, Ziua mondială a Drepturilor Consumatorilor, este zi de sărbătoare în fiecare an. E o sărbătoare generoasă întrucât categoria de «consumator» ne include pe fiecare dintre noi. Stilul de viaţă al populaţiei actuale s-a schimbat radical, iar în contextul formării unor noi obiceiuri de consum, în care procesul de achiziţionare al bunurilor este de preferat să fie unul rapid şi să ofere produse ieftine, se pare că piaţa internaţională, cea europeană, dar şi cea din România s-a adaptat şi vine în întâmpinarea dorinţelor cetățenilor. Consumatorii din zilele noastre, indiferent dacă fac cumpărături online sau într-un magazin, vor din ce în ce mai mult ca etichetarea produselor să fie mai clară și mai ușor de înțeles, pentru a putea face alegeri în cunoștință de cauză cu privire la produsele pe care le achiziţionează.

Consumatorii doresc să cunoască tot mai multe despre produse, despre metodele de fabricare a acestora, despre calitatea lor (sau lipsa ei), despre prețul lor și despre efectele pe care alimentele le exercită asupra sănătății. Consumatorii europeni (implicit din România) doresc să consume produse alimentare sigure, de bună calitate şi a căror etichetare să le asigure informarea corectă, completă şi precisă”, au transmis reprezentanții Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Neamţ.