HomePe scurt

Patru tentative de sinucidere într-o singură zi * Doborîți de caniculă * Închis pentru că a pus în pericol traficul feroviar

Patru tentative de sinucidere într-o singură zi

 

Seara zilei de marți s-a dovedit un coșmar pentru cadrele medicale de la Serviciul Județean de Ambulanță Neamț, care au transportat la spital nu mai puțin de patru persoane care au vrut să-și pună capăt zilelor.
Astfel, la ora 19.42, ambulanța a adus la Centrul de Primire Urgențe (CPU) din cadrul Spitalului Municipal de Urgență Roman o femeie de 30 de ani, diagnosticată cu ingestie voluntară de medicamente.
La numai cîteva minutre, ambulanța a venit din nou la CPU, de data aceasta transportînd o femeie de 37 de ani, diagnosticată cu tentativă de suicid prin plăgi multiple la mîna stîngă și beție acută. Liniștea cadrelor medicale n-a durat mult, pentru că, la ora 20.58, ambulanța a adus la spital o altă pacientă, de 21 de ani, din Roman, diagnosticată cu tentativă de suicid prin ingestie de medicamente. La numai trei minute, o altă pacientă, de 20 de ani, a ajuns la CPU, după o tentativă de suicid prin plăgi tăiate la mînă. Din cele patru femei, doar una a rămas internată în stare mai gravă, la secția Terapie Intesivă, celelalte fiind stablizate și transferate la secția Psihiatrie, pentru consiliere.
Potrivit cadrelor medicale, tentativele de suicid au fost mai mult un mod de a atrage atenția, fiind motivate de probleme sentimentale și familiale.

 

Doborîți de caniculă

 

Temperaturile extrem de ridicale din ultima perioadă au făcut, cum era de așteptat, și victime. Numai într-o singură zi, la Centrul de Primire Urgențe (CPU) din cadrul Spitalului Municipal de Urgență Roman s-au prezentat peste 100 de persoane, multe dintre acestea avînd afecțiuni datorate caniculei. „De marți dimineață și pînă miercuri, la Centrul de Primire s-au prezentat aproximativ 120 de persoane. Din numărul total al prezentărilor, 20% dintre acestea au fost afecțiuni cauzate de caniculă, cum ar fi decompensări cardiace, hipertensiune arterială sau expunere îndelungată la soare. Au venit și persoane care se simțeau rău și au vrut doar să-și măsoare tensiunea„, a precizat medicul Maria Tălmăcel, coordonatorul CPU.

 

Închis pentru că a pus în pericol traficul feroviar

 

Polițiștii Biroului de Investigații Criminale Roman au acționat, marți dimineață, în jurul orei 7.00, în vederea depistării lui Costel Stanciu, de 26 de ani, din Roman, care poseda un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea. Polițiștii l-au depistat pe condamnat pe strada Fabricii, din Roman. Acesta poseda un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de doi ani, pentru comiterea infracțiunilor de distrugere, degradare și aducere în stare de neîntrebuințare a căii ferate, accesoriilor și componentelor acestora și furt calificat.
În fapt, în seara 3 ianuarie 2011, în jurul orei 20.00, tînărul s-a deplasat în zona căii ferate industriale exploatată de o societate comercială, de unde a detașat prin secționare și a sustras două transformatoare de tip „E”, precum și mai multe rezistențe reglabile, componente ale instalațiilor de siguranță și dirijare a traficului feroviar.
Costel Stanciu a fost încarcerat în Penitenciarul Bacău. Pe lîngă pedeapsa de doi ani de închisoare, instanța l-a obligat pe Costel Stanciu și la plata a 4.143,97 lei despăgubiri civile și la 400 lei cheltuieli judiciare.

 

Reținut pentru tîlhărie

 

În ziua de 19 iunie, Ovidiu T., de 19 ani, din Roman, suspectat de comiterea infracțiunii de tîlhărie, a fost prezentat Parchetului de pe lîngă Judecătoria Roman cu propunere de arestare preventivă. Instanța a dispus arestarea preventivă a acestuia, pe o perioadă de 29 de zile.
În seara de 18 iunie, în jurul orei 22.40, o patrulă de siguranță publică din cadrul Poliției municipiului Roman l-a depistat pe Ovidiu T., de 19 ani, din Roman, care, prin violență, l-a deposedat pe Vasile I., în vîrstă de 49 de ani, din Roman, de un telefon mobil si de suma de 240 de lei. Suspectul a urmărit victima pînă în scara blocului în care aceasta locuiește, iar în momentul în care a intrat în bloc a lovit-o cu pumnii în zona capului și a deposedat-o de bunurile pe care le avea asupra sa.
Partea vătămată a suferit un traumatism cranio-cerebral cu pierdere de cunoștință, plagă contuză parietală stînga și hematom la nivelul arcadei stîngi, fiind nevoie de intervenția unui echipaj SMURD.
upă ce l-au prins pe Ovidiu T., polițiștii au reușit să recupereze telefonul mobil.

 

Căzuți din copac

 

Doi bărbați au avut nevoie de ajutor din partea pompierilor, marți seară, după ce s-au suit în copaci. La ora 19.34, pompierii militari romașcani au fost alertați și au intervenit cu opt subofițeri, o autospecială și ambulanța SMURD pentru degajarea unei persoane rămasă captivă între ramurile unui pom, în municipiul Roman.

Pacientul, Petru I., 64 de ani, s-a urcat într-un tei și a alunecat, iar în cădere a rămas captiv între crengile copacului. Salvatorii au intervenit cu scara din dotare, au asigurat victima cu ajutorul brîului și a cordițelor din dotare și l-au coborît în siguranță. După ce a fost coborît din copac, bătrînul a primit asistență medicală de specialitate de la paramedici.

Ceva mai tîrziu, la ora 21.21, echipajul SMURD Roman a fost alertat și s-a deplasat pe strada 1 Decembrie, din municipiul Roman, pentru a-i acorda primul ajutor calificat lui Vasile T., în vîrstă de 55 de ani. Pacientul prezenta policontuzii produse prin cădere din copac, de la aproximativ patru metri. După ce a fost investigat din punct de vedere medical, pacientului i s-au aplicat pansamente și gulerul cervical și a fost transportat la spital, pentru a beneficia de asistență medicală de specialitate.

Comentarii

WORDPRESS: 0