Roman, Neamț
Căutare site

135 de controale ale Poliţiei în şcoli

135 de controale ale Poliţiei în şcoli

 

politistiÎn cursul acestei săptămâni, poliţişti de ordine publică, rutieră, prevenirea criminalităţii din cadrul IPJ Neamţ au acţionat pentru creşterea gradului de siguranţă a elevilor în şcoli şi în zonele adiacente, cât şi pentru combaterea absenteismului şcolar.

Astfel, au fost efectuate 164 de activităţi preventive în cadrul orelor de curs, atât în unităţi şcolare din mediul urban, cât şi rural. Beneficiarii, 360 de elevi, au fost consiliaţi pe teme referitoare la prevenirea violenţei în şcoli şi a implicării acestora în evenimente rutiere.

„Totodată, în urma verificărilor efectuate de poliţiştii de ordine publică, în zonele adiacente şi în unităţile economice din apropierea şcolilor, au fost identificaţi 170 de elevi care absentau de la cursurile şcolare. Poliţiştii au avut în vedere inclusiv verificarea unităţilor de învăţământ, fiind efectuate 135 de controale cu privire la modul de supraveghere, pază şi acces, în conformitate cu prevederile Legii 333/2003. În urma activităţilor desfăşurate pe raza întregului judeţ, au fost aplicate 145 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 55 pentru nerespectarea normelor de convieţuire socială, şi au fost întocmite 62 de informări ce au fost transmise unităţilor de învăţământ”, precizează un comunicat de presă al IPJ Neamţ.

Comentarii 0

Discuția cititorilor despre acest articol

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.