Roman, Neamț
Căutare site

135 DE ANI DE LA PROCLAMAREA REGATULUI ROMÂNIEI

135 DE ANI DE LA PROCLAMAREA REGATULUI ROMÂNIEI

 

foto 00La data de 26 martie 1881, Corpurile legislative au votat în unanimitate proiectul de lege potrivit căruia România s-a transformat în Regat, iar Carol I a primit titlul de Rege al României. Cu acel prilej, răspunzând la felicitările Parlamentului şi ale membrilor Guvernului, Carol I preciza în mod solemn faptul că primea titlul de Rege nu pentru sine, ci pentru „mărirea ţării”. Prima vizită a domnitorului Carol I în garnizoana Roman a avut loc în anul 1870, cu scopul inspectării structurilor militare din garnizoană.

Pe lângă trupele de dorobanţi din compunerea Divizionului II şi cele de pompieri cartiruite în garnizoana Roman, suveranul a inspectat şi Spitalul „Precista Mare”.

După numai doi ani de la această primă vizită, în anul 1872, în conformitate cu Legea organizării armatei, la Roman se înfiinţează Regimentul 8 Dorobanţi şi Regimentul 8 Călăraşi.

De asemenea, în conformitate cu prevederile aceleiaşi legi, trupele de pompieri din oraşul Roman se vor transforma într-o baterie de artilerie teritorială, având în subordine câte o secţie la Bacău şi Botoşani.

În luna noiembrie 1876, din batalionul III al Regimentului 8 Dorobanţi se va forma Regimentul 14 Dorobanţi „Roman”, iar în luna februarie 1877 se va înfiinţa şi Regimentul 4 Artilerie. Din garnizoana Roman vor participa la Războiul pentru Independenţa României din anul 1877 şi se vor umple de glorie nu mai puţin de trei unităţi militare: Regimentul 14 Dorobanţi, Regimentul 4 Artilerie şi Regimentul 8 Călăraşi.

Un moment extrem de important îl constituie înfiinţarea, la 16 martie 1883, a Diviziei 7 Infanterie, al cărei comandament va fi dislocat în oraşul Roman.

În anul 1885 are loc a doua vizită a M.S. Carol I în garnizoana Roman, de această dată în calitate de rege al României. În această vizită, regele Carol I a fost însoţit de către către ministrul de război, generalul Ștefan Fălcoianu, şi de ministrul de interne, generalul Constantin Barozzi.

La data de 26 septembrie 1898, regele României Carol I, împreună cu suita, soseşte în gara Roman, cu trenul regal, cu scopul desfăşurării „manevrelor regale” (foto nr. 01).

Deschiderea „manevrelor regale” în garnizoana Roman a fost executată de însuşi regele Carol I, în prezenţa Marelui Stat Major al Armatei Române, a corpului de ataşaţi militari străini şi a unui numeros public (foto nr. 02).

Legăturile Casei Regale a României cu unităţile militare din garnizoana Roman vor continua şi în timpul domniei regelui Ferdinand I. În baza Înaltului Decret nr. 3659 din 30 august 1920, drapelul Regimentului 4 Artilerie „Roman” a fost decorat cu cea mai înaltă distincţie militară de război, Ordinul „Mihai Viteazu”:

„pentru vitejia şi avântul de care au dat dovadă ofiţerii şi trupa regimentului în cursul bătăliilor din anii 1916-1917 şi 1919”.

Prin Ordinul de zi nr. 2717 din 9 noiembrie 1922, regele Ferdinand I a devenit comandantul onorific şi cap al Regimentului 4 Artilerie „Roman”. De asemenea, în baza Decretului Regal nr. 3204 din 9 septembrie 1930, Regimentul 4 Artilerie „Roman”, unitate de elită a armatei române, a fost denumit „Regimentul de Artilerie de Gardă”.

Această titulatură onorantă prevedea faptul că toţi militarii Regimentului 4 Artilerie „Roman” aveau dreptul de a purta cifrul regelui Ferdinand I pe epoleţi. Conform regulamentului, ofiţerii aveau cifrul din metal alb, iar trupa din postav negru.

Prin Decretul Regal nr. 2193 din 19 iunie 1930 s-a stabilit ca uniforma ofiţerilor Regimentului de Artilerie de Gardă să fie ca cea a artileriei de câmp, cu următoarele deosebiri: broderii de gardă la gulerul şi manşetele tunicii de ceremonie, petliţe cu broderii de gardă la vestonul ţinutei de zi, eghileţi de gardă aurii, înspicaţi cu negru. De asemenea, este adoptat un cifru „Ferdinand” de model special, propriu acestui regiment, care era purtat pe epoleţi.

Documentele de arhivă consemnează faptul că vizitele regale oficiale în garnizoana Roman, ale suveranilor României, au continuat prin Regele Ferdinand şi Regina Maria (1917, 1918,1925), Regele Carol al II-lea (1934) şi Regina Elena (1941).

Foto 01

Foto 01

 

Foto 02

Foto 02

 

Bibliografie:

– DRAGOMIR, N.SILVIU, Ţinutul Roman în iconografia vremii, Tipar Autograf, Piatra Neamţ, 2004.
– URSACHI, VASILE, BĂRBOI, general VASILE, SIBECHI, GHEORGHE, CIOBANU, A.M., ANDONE, MIHAI, DAVID, GHEORGHE, GAVRILESCU, OCTAV ş.a., Istoria oraşului Roman, 1392-1992, Imprimeria „Bacovia” Bacău, 1992.
– www.6dorobanti.ro
_________________________________

Material realizat de Sorin Grumuş, istoric.
Sorin Grumuş este romaşcan. După absolvirea Liceului Teoretic „Roman-Vodă”, a urmat cursurile Institutului de Intendenţă şi Finanţe de la Sibiu, pe care le-a finalizat în 1983. Ulterior, a urmat cursurile Facultăţii de Relaţii Internaţionale. A scris numeroase articole în reviste militare.

Comentarii 2

Discuția cititorilor despre acest articol

  1. Flenchea Petru

    Articolul ar fi fost mai complet daca ati fi consultat lucrarea „Din istoria orasului Roman 619 ani de la prima atestare documentara ” articolul „Romanul,oras strategicin organizarea militara a Romaniei;Manevrele militare regale din 1898 de la Roman.”

  2. grumus sorin

    Sunt de acord, domnule profesor.Intenția mea a fost să marchez foarte succint acest eveniment .Cu deosebit respect,Grumuș Sorin.

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.