Prima paginăSocialSanatate

13.500 lei pentru cabinetul unui medic de familie

Dimensiune text

Suma pe care o primesc cabinetele medicilor de familie din judeţul Neamţ nu reprezintă salariile medicilor. Un cabinet poate primi şi 10.000 de lei, dar salariul medicului de familie nu îl depăşeşte pe cel al unui medic specialist din spital.

Medicii de familie sunt primii și cei mai avizați să răspundă de starea de sănătate a populației, fie și numai pentru că la ușa fiecărui medic de familie stau zilnic zeci de pacienți.

La Roman, funcţionează 33 de cabinete de medici de familie şi 250 la nivelul întregului judeţ. Ultima dată când au fost făcute publice veniturile acordate de către Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) Neamţ acestor cabinete, respectiv pentru luna iulie a acestui an, acestea totalizau 2.549.726,93 de lei.

„Conform normelor în vigoare, un medic de familie primeşte 50% din bani per capita, respectiv pe baza unui punctaj primit pe lista de pacienţi pe care îi are înscrişi şi 50% din bani pe serviciile acordate”, a declarat juristul Radu Firăstrău, preşedintele-director al Casei de Asigurări de Sănătate Neamţ.

Pentru luna iulie, sumele primite de către cabinetele medicilor de familie din Roman s-au situat, în general, între 8.000 şi 13.500 de lei. Medicul de familie Mihaela Covrig, preşedintele Patronatului Medicilor de Familie Neamţ, explică în câte părţi sunt împărţiţi aceşti bani şi care este suma care îi rămâne, în final, unui medic de familie. „Veniturile cabinetului medical nu înseamnă salariul medicului de familie. Din acei bani sunt plătiţi asistenţii medicali, infirmierii, se plătesc softurile de cabinet, utilităţile – căldură, electricitate şi tot ce mai este nevoie, plus alte cheltuieli. După ce tragi linie, salariul unui medic de familie nu depăşeşte un salariu brut al unui medic specialist care lucrează într-un spital. Chiar dacă medicul de familie lucrează în particular, nu există nicio diferenţă între salariul lui şi cel al unui medic care lucrează la stat. În fond, nici nu trebuie făcute diferenţe între specializări, pentru că toţi am urmat aceeaşi şcoală – şase ani de facultate şi trei ani de rezidenţiat”, a precizat medicul Mihaela Covrig.

Citește și:   Începe asfaltarea pe drumurile județene Horia - Ion Creangă și Ion Creangă - Icușești - limita cu județul Bacău

De la începutul lunii octombrie, de când a fost promulgată legea de aprobare a Ordonanţei 2/2004, potrivit căreia medicii nu mai sunt funcţionari publici şi nu pot fi asimilaţi acestora, veniturile medicilor de familie nu mai sunt publice.

Partajează articolul
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
Articol mai nou
Articol mai vechi

COMENTARII

WORDPRESS: 0