Prima paginăReligie

100 de preoți s-au împărtășit la biserica din Cotu Vameş

Dimensiune text

Lăcaşul de cult a găzduit sinaxa preoţilor din Protopopiatul Roman. Preoţii s-au întâlnit pentru a se împărtăşi din acelaşi potir cu trupul şi sângele Mântuitorului Iisus Hristos. 

sinaxa 2Luni, 9 februarie, Biserica „Înălţarea Domnului” din Cotu Vameş, comuna Horia, a fost gazda sinaxei preoţilor din Protopopiatul Roman. La eveniment a participat ÎPS Ioachim, arhiepiscop al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului. Ierarhul a fost întâmpinat de elevii şcolii din localitate, îmbrăcaţi în veşminte de sărbătoare, precum şi de cei peste o sută de preoţi.

ÎPS Ioachim a precizat motivaţia întâlnirii cu preoţii şi rolul antimisului în viaţa din parohie. „Ne-am adunat în ziua în care Ortodoxia serbează odovania praznicului Întâmpinării Domnului, pentru a ne împărtăşi cu Trupul şi Sângele Domnului nostru Iisus Hristos, pentru a fi în comuniune în jurul potirului euharistic al dragostei lui Hristos şi pentru a comunica liturgic într-una dintre cele mai reprezentative biserici ale eparhiei. Un alt context al întâlnirii a fost cel al distribuirii, în acest protopopiat, a sfintelor antimise, cele mai importante obiecte din biserică, deoarece îl ajută pe preot la desfăşurarea ritualului liturgic. Aceste antimise au o particularitate: ele sunt realizate după o icoană pictată în atelierele Mănăstirii Diaconeşti şi poartă părticele ale sfântului Teodosie de la Brazi. În contextul serbării Anului Omagial consacrat misiunii parohiei şi mănăstirii şi Anului comemorativ al sfântului Ioan Gură de Aur, antimisele vor fi dăruite fiecărei biserici”, a precizat ierarhul.

sinaxa 3La finalul slujbei, preot doctor Dragoş Alexandru Munteanu, protopop de Roman, a rememorat momentele cele mai importante care au marcat începutul de an pentru Eparhia Romanului şi Bacăului, apoi a subliniat importanţa întâlnirii în sinaxă a preoţilor din acest protopopiat. „Am avut bucuria de a ne împărtăşi din acelaşi potir cu Înaltpreasfinţitul nostru Arhiepiscop Ioachim, realizând unitatea liturgică şi dogmatică mărturisită de două mii de ani în aceste ţinuturi moldave. Această întâlnire în sinaxă are o importanţă istorică, deoarece am primit sfântul antimis semnat de noul ierarh instalat, care reprezintă mandatul dat de ierarh preotului în parohia încredinţată”, a spus protopopul de Roman.

COMENTARII

WORDPRESS: 0