Ziua Naţională a României este sărbătoarea unui ideal împlinit. Noi avem ţara pe care au visat-o bunicii noştri. Iar noi trebuie să avem responsabilitatea acestui vis împlinit!
Astăzi, trebuie să lăsăm deoparte tragediile fără pereche, încă sângerânde, astăzi trebuie să depăşim egoismul: „eul” personal devine, transfigurat „noi”. Noi – românii. În 1918, noi am respirat la unison având un singur crez: dorinţa mare şi simplă de unire cu ţara. Acest unic gând tumultos a răscolit populaţia pornind-o sub sugestia unui vis secular spre cetatea lui Mihai Viteazul. Niciun spirit de detaliu, nicio notă de tânguială nu a tulburat luminosul extrem de conştiinţă populară, care a îmbogăţit cu o pagină, cu adevărat glorioasă, trecutul nostru zbuciumat. Alba Iulia trebuie să rămână pentru copiii noştri, şi pentru copiii copiilor noştri, ca un loc de pelerinaj la Cetatea Naţiunii Române unde să poată respira o fărâmă de istorie, să fie mândri că sunt români şi să înţeleagă sacrificiile străbunilor.
Din păcate, gustul pentru rememorări istorice nu e foarte dezvoltat la generaţiile tinere. Fiecare generaţie îşi trăieşte timpul ei şi are proiectele ei de viitor, însă întotdeauna proiectele de viitor ale fiecărei generaţii, indiferent de timpul istoric trăit, depind şi de demnitatea apartenenţei la neam, la teritoriu, la limba comună. Trebuie să ne întoarcem cu inima în trecut. Anul 1918 a fost un an de împlinire majoră a României, un an de scadenţă istorică şi de speranţă. A fost anul nostru şi al afirmării noastre.
România anului 2015 este rezultatul unei istorii recente fluctuante. Cu mare regret în suflet, spun că asistăm la delirul şi sălbăticirea unei părţi a clasei politice româneşti, la abandonarea simbolurilor şi legăturilor cu sufletul neamului nostru. La un moment aniversar ca acesta, în care ne regăsim acum, principala preocupare a fiecăruia dintre noi ar trebui să fie aceea de întoarcere la normalitate prin a ne recupera bucuria de a fi români şi de a regăsi umanitatea chiar în adâncul fiinţei noastre naţionale.
Cu toate acestea, există şi români şi popor român şi sentiment naţional – această legătură la care făceam referire mai sus. Aceste concepte nu pot fi suprimate (deşi pot fi puternic deformate), astfel încât nu mai rămâne decât ca fiecare să aibă grijă de propria legătură cu esenţa poporului său şi, nu neapărat obligatoriu, dar deosebit de important, de cele ale altora – căci asemenea unui doctor care îşi concentrează toată cunoaşterea şi puterea pentru a ameliora sănătatea pacienţilor, tot aşa un cetăţean trebuie să urmărească, în felul său, ameliorarea sănătăţii propriului popor.
Fără nicio urmă de îndoială ştiu că un român îşi înţelege, cunoaşte şi iubeşte neamul, nu printr-o depăşire a realităţii sale, printr-o coborâre undeva în substratul pur uman al personalităţii sale, ci rămânând român.
La ceas aniversar, spun „La mulţi ani România! La mulţi ani români!” şi păstraţi-vă speranţa.
Avocat Dr. Ioan CHELARU – Senator PSD
Vicepreşedinte al Senatului
Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol