Din cele 1.220 de cazuri de cancer descoperite de medicii nemţeni în primele opt luni ale anului, 119 au fost cazuri de cancer la sân.
Cea mai frecventă formă de cancer la femei este cancerul la sân. La ultimele rapoarte, după primele şase luni ale anului, în evidenţele Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Neamţ erau înregistrate 1.729 de femei diagnosticate cu cancer la sân.
Pentru a combate această boală necruţătoare, 1 octombrie a fost declarată Ziua mondială de luptă împotriva cancerului la sân. Cu acest prilej, sunt organizate în întreaga lume campanii de conştientizare a pericolului pe care îl reprezintă cancerul la sân şi a modului în care pot fi depistate primele semne ale acestei afecţiuni, astfel încât să poată fi salvată viaţa persoanelor diagnosticate cu această cumplită boală.
Conform statisticilor, două treimi dintre femeile care au cancer la sân au peste 50 de ani, iar celelalte au între 39 şi 49 de ani.
„Numai anul acesta, în perioada 1 ianuarie – 31 august, au fost înregistrate 119 cazuri noi de cancer la sân la femeile din judeţul Neamţ”, a precizat Nicoleta Bălţătescu, purtătorul de cuvânt al DSP Neamţ.
Potrivit medicilor oncologi, cancerul la sân depistat în stadiu incipient poate fi vindecat în proporţie de peste 90%. Această afecţiune poate fi descoperită prin trei modalităţi simple: mamografie – care poate depista cancerul în fază incipientă, când nodulii sunt prea mici pentru a putea fi simţiţi la palpare -, examen clinic şi autoexaminarea sânilor.
„Semnele de alarmă ce pot fi observate în timpul autoexaminării sânului sunt: orice nodul sau induraţie la nivelul sânului sau axilei; orice modificare de formă, dimensiune sau simetrie a sânului; orice adâncitură sau cutare la nivelul sânului; adâncituri, iritaţii ale pielii sau alte modificări ale pielii sânului; roşeaţă sau aspect solzos al mamelonului sau pielii sânului, precum şi sensibilitate sau durere a sânului”, spun specialiştii DSP Neamţ.
Se recomandă efectuarea unei mamografii cel târziu imediat după împlinirea vârstei de 40 de ani şi, anual, după 50 de ani.










Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol