HomeEducatieRural

Școala din satul Săcăleni va fi desființată

Cei 12 copii ai şcolii vor învăţa la şcoala din satul reşedinţă din comuna Poienari.

Școala de la capătul „drumului Cireşului” din satul Săcăleni, comuna Poienari, va fi închisă la sfârşitul acestui an şcolar. Motivul acestei măsuri o reprezintă scăderea numărului de elevi de la învăţământul primar. În anul şcolar 2012 – 2013, de exemplu, şcoala avea 16 copii în clasele I – IV şi clasa pregătitoare. Numărul copiilor a continuat să scadă, astfel că, din toamnă, nu vor fi mai mult de 12 elevi la clasele primare. Potrivit Legii Educaţiei, într-o clasă nu pot exista mai puţin de 12 elevi. Conducerea Școlii Gimnaziale din Poienari, unitatea de învăţământ coordonatoare, a vrut să fie cu un pas înainte.

Desfiinţarea şcolii din satul Săcăleni este un câştig pentru Ministerul Educaţiei Naţionale, care taie din schemă salariul unui dascăl, şi pentru autorităţile locale, nevoite să aloce anual fonduri pentru încălzirea clădirii, dar şi pentru copii, deoarece măsura eficientizează, spun dascălii, activitatea şcolii. „Copiii de la cursurile gimnaziale din satul Săcăleni vin la şcoala de centru cu microbuzul şcolar. Acestora li se vor alătura, din toamnă, şi copiii de la clasele primare, inclusiv clasa pregătitoare. Cu alte cuvinte, nu va fi un efort financiar mai mare”, a explicat profesoara Daniela Socea, directorul Școlii Gimnaziale din Poienari.

scoala sacaleniSatul Săcăleni nu are mai mult de 130 de gospodării, din care 40 sunt părăsite, şcoala şi biserica fiind singurele instituţii publice ale localităţii. Școala a avut cândva şi gimnaziu, dar şi creşă cu program prelungit, care dispunea de bucătărie şi de cantină. În cele patru clase se învăţa în două schimburi, până când numărul de copii s-a diminuat considerabil. După Revoluţie, elevii şi-au desfăşurat activitatea numai în regim de dublu simultan, adică toate clasele primare într-o singură sală de clasă. Acum, localnicii asistă neputincioşi cum şcoala lor se închide.

Pentru a crea condiţii copiilor, autorităţile locale au investit bani în şcoală pentru lucrări de modernizare. O sală de clasă a fost transformată în toalete, iar confortul termic al clădirii a fost asigurat prin montarea de geamuri şi uşi termopan. Edilii comunei nu ştiu exact ce vor face cu clădirea, dar ştiu sigur că, fără bani, imobilul poate ajunge, în câteva decenii, o ruină.

Comasarea claselor nu va umple, din această toamnă, sălile de clasă ale celorlalte şcoli din comună. Numărul copiilor la clasa pregătitoare, de exemplu, în satele Poienari, Săcăleni şi Bunghi, nu este mai mare de 10. Situaţia nu este mai bună nici la clasele I-IV, unde elevii învaţă în regim de simultan, câte două nivele într-o singură clasă. „Înfiinţarea comunei Pânceşti a însemnat, printre altele, şi reducerea numărului de elevi. Am creat condiţii bune de studiu pentru elevi, dar nu mai avem cu cine lucra”, a spus directorul Școlii Gimnaziale din Poienari.

Situaţia pare sub control în Școala Primară din satul Bunghi, comuna Poienari. În fosta şcoală gimnazială funcţionează doar clasele primare. Viitorul este incert, dar autorităţile locale văd partea plină a paharului. „Este de datoria noastră să sprijinim educaţia. Actuala generaţie trebuie să beneficieze de condiţii optime pentru studiu. Vrem să montăm, în acest an, o centrală termică la şcoala din satul Bunghi, cu fonduri de la bugetul local. Sunt condiţii ca, în vara acestui an, să începem lucrările”, a explicat Vasile Emil Dascălu, primarul comunei Poienari.

Comentarii

WORDPRESS: 0