Garanția de 5% din valoarea investiției trebuie să intre în bugetul local. Valoarea estimată a proiectului microhidrocentralei a fost de 22.228.240 de lei, inclusiv TVA. 5% din valoarea investiţiei, fără TVA, depăşeşte 800.000 de lei.
Administraţia locală aşteaptă, de la Ministerul Fondurilor Europene, 5% din valoarea proiectului prin care s-a realizat microhidrocentrala (MHC) de pe râul Moldova. Aceşti bani au fost opriţi, iniţial, ca o garanţie, de Autoritatea de Management. După finalizarea investiţiei, suma ar fi trebuit să ajungă în contul Primăriei Roman, dar acest lucru încă nu s-a întâmplat.
„Pe parcursul unui proiect, era o practică să se oprească un procent de 5 – 15% din valoarea proiectului, pentru a elimina suspiciunile cu privire la eventuale nereguli, ca un fel de garanţie. La microhidrocentrală a fost o reţinere de 5%. S-a făcut verificarea finală, nu s-a constatat nicio neregulă. Noi am solicitat banii aceştia înapoi. Dar s-a spus că, fiind pe execuţia bugetară a anului trecut, nu se pot da acum banii aceştia. Vom face notificări pentru a ne recupera banii”, a afirmat Laurenţiu Dan Leoreanu, primarul municipiului Roman.
Finanţarea proiectului microhidrocentralei a fost asigurată în cadrul Programului Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice, domeniul de intervenţie 4.2 – „Valorificarea resurselor regenerabile de energie pentru producerea energiei verzi”. Valoarea estimată a proiectului a fost de 22.228.240 de lei, inclusiv TVA. 5% din valoarea investiţiei, fără TVA, depăşeşte 800.000 de lei.
Primăria Roman a mai avut de recuperat bani de la Autoritatea de Management în cazul Planului Integrat de Dezvoltare Urbană. Reţinerea a fost, atunci, de 10% din valoarea proiectului. Banii au fost recuperaţi, după ce s-a constatat că suspiciunile de nergulă nu s-au confirmat.










Poate ne explica cineva din ce cauza barajul de la MICRO-hidrocentrala , care a cedat la prima ploie,nu a avut INCLUS NICIUN FEL DE ARMATURA?
Am fost un grup de romascani care am constatat cu uimire acest lucru.
Din uimirea, ati dat in tampire. Si cum ati „constatat” ca n-are armatura ? I-at facut o radiografie ? Multi cretini pe NET-ul asta…
Da,asa este: minibarajul din fata digului format din pietre acoperite cu plase, nu a avut niciun fel de armatura!
Am fost acolo la 0,5 m de ruptura acestuia impreuna cu alte 5 persoane !
Din aceasta cauza a si cedat!