Romașcanii se pot înscrie la concursul „Bucuria iernii, la Roman”

HomeSocial

Romașcanii se pot înscrie la concursul „Bucuria iernii, la Roman”

 

Primăria municipiului Roman a lansat un concurs în mediul online prin care vrea să-i răsplătească pe romașcanii care își împodobesc cel mai frumos casele sau locul de muncă, în spiritul sărbătorilor de Crăciun. Concursul se numește „Bucuria iernii, la Roman” și la el se pot înscrie atât persoanele fizice, cât și agenții economici, termenul limită fiind 20 decembrie.

Înscrierile se fac automat pe grupul creat pe Facebook „Bucuria iernii, la Roman”, iar cei care vor primi cele mai multe aprecieri vor fi automat desemnați câștigători. „Vă invităm să vă înscrieți la concursul «Bucuria iernii, la Roman», o competiție prin care administrația publică locală vă încurajează să vă amenajați cât mai frumos vitrinele magazinelor, curțile caselor și balcoanele/ferestrele, astfel încât cu toții să ne bucurăm de atmosfera sărbătorilor de iarnă. Înscrierile se pot face pe grupul deschis «Bucuria iernii, la Roman», accesând link-ul: https://www.facebook.com/groups/487429054990708/ . Categoriile concursului sunt: cel mai frumos aranjament de Crăciun al vitrinei unui magazin – persoană juridică; cel mai frumos aranjament de Crăciun al unei curți – persoană juridică/persoană fizică și cel mai frumos aranjament de Crăciun al unui balcon/ ferestre – persoană fizică. Regulamentul este foarte simplu: Pe grupul deschis «Bucuria iernii, la Roman» (https://www.facebook.com/groups/487429054990708/), veți putea încărca maxim 3 fotografii, prin care să le arătați tuturor modul în care ați împodobit vitrina/ curtea/ balconul sau fereastra camerei. Promovați postarea în rândul prietenilor și câștigătorii care vor strânge cele mai multe «Like-uri» până pe 20 decembrie, ora 15:00, vor fi apoi premiați de către conducerea Primăriei municipiului Roman”, au declarat reprezentanții administrației publice locale.

 

 

 

Comentarii

WORDPRESS: 0