69 de noi cazuri de infecție COVID-19 în Neamț. 392 de noi cazuri la nivel național

HomeSanatate

69 de noi cazuri de infecție COVID-19 în Neamț. 392 de noi cazuri la nivel național

 

Până joi, 7 mai, pe teritoriul României au fost confirmate 14.499 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID-19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 6.144 au fost declarate vindecate și externate, a informat joi Grupul de Comunicare Strategică de pe lângă Guvernul României. De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 392 de noi cazuri de îmbolnăvire. La ATI, în acest moment, sunt internați 234 de pacienți.

Conform aceleiași surse, numărul de cazuri confirmate, pe județe, potrivit raportării Institutului Național de Sănătate Publică, este următorul:

Pentru județul Neamț, numărul de cazuri confirmate prezentat joi, de 617, este cu 69 mai mare decât cel din ziua anterioară.

Totodată, până joi, la ora 13, au fost semnalate cazurile a 876 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19, internate în spitale din Dolj, București, Iași, Suceava, Arad, Bacău, Timiș, Cluj, Neamț, Hunedoara, Constanța, Satu Mare, Sibiu, Ialomița, Bistrița-Năsăud, Covasna, Dâmbovița, Vrancea, Galați, Caraș-Severin, Mureș, Giurgiu, Bihor, Argeș, Vaslui, Botoșani, Alba, Sălaj, Brașov, Mehedinți, Teleorman, Gorj, Prahova, Vâlcea, Călărași, Maramureș și Olt, care au decedat.

Unul dintre decesele prezentate de autorități miercuri ca fiind asociat COVID-19 este al unui bărbat de 60 de ani, din județul Neamț, care suferea și de neoplasm pulmonar operat, infecție cu Clostridium și insuficiență respiratorie acută. Pacientul fusese confirmat pozitiv la testul pentru infecția COVID-19 în data de 23 aprilie, decesul survenind în data de 5 mai.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, potrivit informațiilor obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, 2.419 cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 1.387 în Italia, 560 în Spania, 29 în Franța, 304 în Germania, 79 în Marea Britanie, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 3 în SUA, 4 în Austria, 3 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Elveția, 2 în Turcia  și câte unul  în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Emiratele Arabe Unite, Malta, Brazilia și Suedia. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 96 de cetățeni români aflați în  străinătate, 29 în Italia, 19 în Franța, 30 în Marea Britanie, 8 în Spania, 5 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția și unul în SUA, au decedat. Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 21 au fost declarați vindecați: 9 în Germania, 8 în Franța, 2 în Indonezia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 14.142 de  persoane. Alte 20.841 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală. Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 226.613 de teste.

 

 

Comentarii

WORDPRESS: 0