HomeActualitateNeamt

Inventarierea terenurilor se face pe bani grei

Primăriile au angajat firme specializate, deoarece nu au  specialişti în domeniul cadastrului.

 

Cele mai multe dintre administraţiile publice locale nu dispun de un specialist topograf, autorizat în domeniul cadastrului, pentru aplicarea Legii nr. 165 din 2013, motiv pentru care au fost nevoite să angajeze o firmă specializată în vederea inventarierii terenurilor. „Am făcut un contract de prestări servicii, pentru suma de 30.000 de lei, cu o firmă de cadastru care se va ocupa de realizarea acestei lucrări. Această sumă nu a fost prevăzută în bugetul local, dar am convenit cu firma să plătim jumătate în trimestrul IV al acestui an, iar diferenţa anul viitor. Suma a fost stabilită în funcţie de numărul de hectare ce trebuie cadastrate. Este o lucrare laborioasă, care presupune, până la întocmirea unei situaţii pe ortofotoplan a tuturor categoriilor de terenuri, măsurarea fiecărei tarlale din comună. În acest moment se lucrează la inventarierea păşunilor. Dispunem de 14 «trupuri» de păşune, care înseamnă un total de 300 de hectare de teren. Inventarierea păşunilor din comună s-a realizat într-o proporţie de 60-70%, dar procentul acestor lucrări în cazul terenurilor agricole este mult mai scăzut”, a precizat Eugen Mihai, primarul comunei Boghicea.

Situaţia este diferită în comuna Văleni, unde firma de cadastru contractată de administraţia publică locală nu a început munca în teren. „Firma cu care am încheiat un contract de prestări servicii lucrează în altă comună din judeţ. Avem promisiuni ca această acţiune să fie demarată în comuna Văleni la începutul lunii octombrie. Măsurătorile sunt riguroase şi timpul fizic este foarte scurt, dar ne-am dat pe mâna specialiştilor şi credem că vor termina activităţile până în luna decembrie”, a precizat Ionel Stoleru, primarul comunei Văleni. Pentru acest demers, Primăria Văleni va plăti firmei care a contractat lucrarea suma de 16.000 de lei.

Conform Legii nr. 165 din 2013, toate unităţile administrativ-teritoriale trebuie să facă analiza suprefeţelor de teren şi să realizeze o situaţie centralizată cu cererile de restituire nesoluţionate, precum şi un inventar al terenurilor care pot fi retrocedate.

Comentarii

WORDPRESS: 1
  • cetatean 11 ani ago

    Cum sa faca inventarul terenurilor primarii ?
    ei trebuie sa-si rotunjeasca suprafata personala de teren…….nu ?

    Serialul :
    pamantul si primarul