Prima paginăActualitate

Zonă de control de zece kilometri, în peste 25 de localități din județ, după confirmarea gripei aviare

Zonă de control de zece kilometri, în peste 25 de localități din județ, după confirmarea gripei aviare

Dimensiune text

 

lebede lacConfirmarea primită luni dimineață, 30 ianuarie, de la Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală (IDSA) București, într-un caz în care a existat suspiciunea de prezență a influenței aviare la o lebădă de iarnă – găsită moartă pe lacul Bâtca Doamnei – a impus o serie de măsuri prevăzute de cadrul legal în domeniu, precizează un comunicat al Prefecturii Neamț.

Prin ordin al prefectului au fost activitate structurile care sprijină acțiunile și aplicarea măsurilor necesare pentru combaterea zoonozelor (bolile transmise de animale), respectiv Centrul Local de Combatere a Bolilor al județului Neamț și toate structurile componente: Unitatea Locală de Decizie, Unitatea Operațională Locală, precum și unitățile  locale de sprijin de la nivelul Municipiului Piatra Neamț și al comunelor Alexandru cel Bun, Gîrcina, Pîngărați, Dumbrava Roșie, Girov și Dobreni.

Marți dimineață a fost convocat Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (identificat cu Unitatea Locală de Decizie din legislația sanitară-veterinară) și care a aprobat planul de măsuri pentru combaterea influenței aviare pe teritoriul județului Neamț.

Fiind vorba de confirmarea virusului la o pasăre sălbatică, măsurile se referă la constituirea unei zone de control de zece kilometri (zonă ce include localitățile Vaduri, Viișoara, Agârcia, Bisericani, Bistrița, Scăricica și Vădurele din comuna Alexandru cel Bun, localitățile Preluca, Oanțu, Pîngărăcior, Pîngărați din comuna Pîngărați, localitățile Dumbrava Roșie, Cut și Brășăuți din comuna Dumbrava Roșie, localitățile Gîrcina, Cuejdiu și Almaș din comuna Gîrcina, localitățile Gura Văii, Popești și Turturești din comuna Girov și localitățile Dobreni, Negrești, Sărata și Cășăria din comuna Dobreni, localitatea Săvinești din comuna Săvinești și municipiul Piatra Neamț – Piatra Neamț, Ciritei, Doamna, Văleni).

În acest areal, măsurile impun limitarea contactului între păsările sălbatice care populează zona și oameni, păsări domestice din gospodăriile populației și exploatațiile non-profesionale și comerciale. Conform procedurilor, măsurile sunt dispuse pentru un interval de timp de 30 de zile de la confirmarea prezenței virusului la păsările sălbatice, cu monitorizarea zilnică a evoluției fenomenului.

Populația este informată să respecte o serie de măsuri de igienă și să nu intre în contact cu păsările sălbatice, cu atât mai mult cu cadavrele acestora, care vor fi ridicate doar în condiții de biosecuritate de personalul Laboratorul Sanitar Veterinar și al Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Neamț.

„Subliniez că toate procedurile pe care le aplicăm se referă la manifestarea fenomenului la o specie sălbatică. Menținem o stare de vigilență pe tot teritoriul județului, mai precis în toate unitățile administrativ-teritoriale care au luciu de apă populat de păsări sălbatice. Sunt convinsă că serviciile publice implicate își cunosc atribuțiile, că vor acționa potrivit cadrului legal și considerăm că buna colaborare dintre acestea și autoritățile administrației publice locale din zona de atenție va face să depășim cu bine această situație”, a declarat prefectul județului Neamț, Niculina Dobrilă, la încheierea ședinței.

 

Plan masuri prefectura-1

Plan masuri prefectura-2

Plan masuri prefectura-3

Plan masuri prefectura-4

Plan masuri prefectura-5

 

 

 

 

Partajează articolul
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

COMENTARII

WORDPRESS: 0