Roman, Neamț
Căutare site

Ziua Poliției, sărbătorită în centrul Romanului

Ziua Poliției, sărbătorită în centrul Romanului

 

Poliția nemțeană sărbătorește, sâmbătă, 25 martie, 195 de ani de la atestarea documentară a Poliției Române, sărbătoare ce va fi marcată printr-o serie de activități.

„Joi, 23 martie, între orele 12.00 – 14.00, porțile Inspectoratului de Poliție Județean Neamț vor fi deschise pentru circa 40 de liceeni, care ne vor trece pragul pentru a afla mai multe despre activitatea poliţiei în ansamblu, dar şi aspecte particulare legate de activitatea structurilor operative. Totodată, cei interesaţi vor putea obține informații despre oferta educațională a Ministerului Afacerilor Interne”, informează un comunicat al IPJ Neamț.

Vineri, la sediul Inspectoratului de Poliției Județean Neamț va avea loc ședința festivă prilejuită de marcarea sărbătorii Zilei Poliție Române. Tot vineri, polițiștii romașcani vor fi prezenți în Piața „Roman Vodă”, în intervalul orar 12.00 – 14.00, unde vor fi organizate standuri de prezentare și demonstrații cu câinii de serviciu.

„Ca în fiecare an, vă așteptăm să fiți alături de noi sâmbătă, 25 martie 2017, pe platoul Curții Domnești, din Piatra Neamț. Începând cu ora 12.00, vor fi organizate activităţi de distribuire a materialelor informativ-preventiv, de prezentare a armamentului şi a tehnicii din dotarea Serviciului de Acţiuni Speciale, de expunere a unei autospeciale de la Serviciul Rutier şi de prezentare a autolaboratorului criminalistic”, mai precizează reprezentanții IPJ Neamț.

Comentarii 1

Discuția cititorilor despre acest articol

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.