Roman, Neamț
Căutare site

Ziua comunei Săbăoani a fost dedicată familiilor întregite

Sute de oameni au participat, pe 11 august, la Ziua comunei Săbăoani.

Duminică, locuitori ai comunei Săbăoani și invitații lor au trăit momente pline de emoţie şi spiritualitate. În cinstea fiilor comunei, reîntorşi de la muncă din străinătate, Primăria comunei Săbăoani, împreună cu Consiliul Local Săbăoani, a organizat a treia ediţie a „Zilei Comunei”. La manifestare au ţinut să participe prefectul judeţului Neamţ, George Lazăr, şi deputatul PSD Ioan Munteanu. Totul a început cu un scurt recviem la monumentul eroilor din comună, unde prefectul George Lazăr şi primarul comunei Săbăoani, Valeria Dascălu, au depus o coroană de flori, după care a urmat o liturghie solemnă în biserica „Sfântul Mihail Arhanghelul”.sabaoani06

După liturghie, cei prezenţi au fost invitaţi la o masă pentru care primăria comunei a pregătit 45 de oale de sarmale şi sute de cozonaci. A urmat, apoi, un mic concert oferit de copiii de la clubul Lucky Dance din Roman, premierea câştigătorilor turneului de tenis Progresul Săbăoani – primul turneu de tenis din România din mediul rural care a respectat regulile impuse de Federaţia Română de Tenis. Micii sportivi au primit premii care au constat în echipamente sportive, unul din sponsorii principali fiind societatea Marsat. De asemenea, Primăria Săbăoani a oferit premii în bani pentru trei echipe locale de fotbal, care s-au duelat într-o competiţie locală.

sabaoani05„Este cea mai mare comună din judeţ şi una dintre cele mai mari din România. Este o comună care face cinste judeţului. La fel este şi primarul, un primar cu experienţă, care s-a luptat şi a adus în comuna Săbăoani investiţii şi investitori şi care a făcut numai lucruri bune”, a apreciat prefectul George Lazăr. „La cererea tinerilor din comunitatea noastră, care lucrează în străinătate, am organizat a treia ediţie a Zilei Comunei. Era o zi pe care, de obicei, o celebram în luna septembrie, de hramul bisericii vechi. Comunitatea noastră arată mult mai bine faţă de acum de 20 de ani, tocmai datorită celor care muncesc în străinătate. Sinceră să fiu, nu ne-am propus să aspirăm la statutul de oraş, deşi avem toate utilităţile, pentru că atât Guvernul, cât şi Uniunea Europeană alocă fonduri tot mai importante comunităţilor din mediul rural.sabaoani01 În proporţie de 80%, cei mai mulţi care lucrează în străinătate se reîntorc şi îşi construiesc case, îşi întemeiază familii foarte unite. În plus, au şi un fel de patriotism local care-i face să continue”, a spus primarul Valeria Dascălu.

La ora 16 a început un concert maraton de şapte ore, timp în care au urcat pe scenă Direcţia 5, Viorica Macovei, Nemuritorii, Alessia, Kronos, Mihaela Balaşcă, Oana Creţu, Cornelia Ștefan şi Ghiţă Dandu. Manifestările organizate și dedicate Zilei comunei Săbăoani s-au încheiat cu un feeric foc de artificii.

Comentarii 1

Discuția cititorilor despre acest articol

  1. Dorel

    ..dezamăgit total! Atâtea formaţii muzicale şi în sat este o aşa mare sărăcie!

    Este de neconceput aşa ceva în Săbăoani!

    Băutură, mâncare, dans…. parcă ar fi politica din ,, o scrisoare pierdută” vă amintiţi?

    Trist şi urât, mulţi bani irosiţi rău când se putea asfalta câţva metri prin sat! o potecuţă frumoasă până la Gara CFR.

    Mergi cu trenul dar până la gară parcă mergi prin junglă, savană şi deşert!

    o să convoc o grevă a foamei zilele următoare lângă primărie!

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.