Roman, Neamț
Căutare site

Zeci de pompieri au intervenit pentru stingerea unui incendiu în Masivul Ceahlău

Zeci de pompieri au intervenit pentru stingerea unui incendiu în Masivul Ceahlău

Joi, 8 octombrie, în jurul orei 12:00, prin apel la 112 a fost anunțat faptul că se observă fum care se degajă din pădurea din Masivul Ceahlău, informează ISU Neamț. Acest lucru a fost observat din zona satului Grozăvești, din comuna Hangu.

La locul indicat au fost alocate forțe și mijloace de intervenție de la Garda nr. 2 Poiana Teiului, Ocolul Silvic Poiana Teiului, Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență (SVSU) Ceahlău și Detașamentele de pompieri Piatra Neamț și Roman. La sosirea primelor echipaje de intervenție, incendiul se manifesta la litieră (stratul de frunziș) și doborâturi, constatându-se că propagarea incendiului a fost limitată natural de relief (zonă stâncoasă). Din drumul axial (zona până unde au putut ajunge autospeciale) și până la locul evenimentului, forțele de intervenție au avut de parcurs un drum accidentat timp de două ore.

„Incendiul a fost localizat, însă, având în vedere faptul că zona este cu teren accidentat și și faptul că este un parc natural cu multe animale sălbatice (în masivul Ceahlău am avut alerte de prezență a ursului), intervenția a fost încheiată în jurul orei 18:00”, a precizat căpitan Irina Popa, purtătorul de cuvânt al ISU Neamț.

La misiunea pentru localizarea incendiului au acționat: 26 cadre de la ISU Neamț, două cadre ISU Mureș (cu drone), zece lucrători ai Ocolului Silvic Poiana Teiului, patru membri ai SVSU Ceahlău, șase cadre de la Inspectoratul de Jandarmi Județean (IJJ) Neamț, lucrători ai Parcului Național Ceahlău, în timp ce erviciul Salvamont a sprijinit cu imagini de la intervenție din donă.

Pe timpul nopții, un echipaj de pompieri cu o autospecială de stingere din cadrul Gărzii nr. 2 de Intervenție Poiana Teiului a rămas în zona Cerebuc, de pe drumul axial, pentru asigurarea zonei. Vineri dimineață, de la ora 07:00, a început deplasarea către zona afectată pentru a interveni pentru lichidarea incendiului. Estimarea este că incendiul s-a manifestat pe o suprafață de aproximativ 350 de metri pătrați, au mai precizat reprezentanții ISU Neamț.

 

Foto: ISU Neamț

Comentarii 0

Discuția cititorilor despre acest articol

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.