Peste două săptămâni, mai exact în sâmbăta de 26 noiembrie, White Mahala se prezintă la Casa Veche din Roman. Concertul este programat să înceapă de la ora 21.30, biletul de intrare fiind de 25 de lei de persoană. „Rezervările se fac la bar, după achitarea biletelor și a unui bon de consumație de 100 lei/masă. Special pentru voi, am conceput o ofertă deosebită – pachet 60 lei/persoană: bilet intrare + cină festivă”, anunță organizatorii.
White Mahala este o trupă înființată în 2013, când, pe data de 2 noiembrie a acelui an, la Sala Palatului din București a cântat în deschiderea concertului Oscar Benton „Still alive”. Ovidiu Niculescu, solistul trupei, este un îndrăgit actor și om de televiziune, cunoscut publicului din filme ca „Restul e tăcere” (Leon), „La cap, la bani, la oase” (Harpon), serialul „Băieți buni” (Bilă) sau programe TV, precum „Faci față, faci bani” sau „Cireașa de pe tort”. Ceilalți membrii ai trupei sunt muzicieni și instrumentiști cu o vastă experiență scenică: Daniel Nicolae la clape (Mihai Mărgineanu – 4 albume, Nicola, K-rismă), Silviu Enache, la chitară (K-rismă, Grafik și colaborează timp de 5 ani cu Publika, Antract și Candy), Doru Cincă, la tobe (Trupa Veche, Zob și colaborează cu Antract, Candy, Connect-R și Nico). Basistul Călin Vamă este singurul debutant, dar ale cărui talent și pasiune completează cu originalitate și succes experiență membrilor trupei, spun organizatorii pe pagina evenimentului.
Comentarii