Home

„Vulpițele galbene” au învins CS „Nicu Gane” din Fălticeni

În etapa a IV-a din Liga a II-a de tineret la fotbal feminin s-au întâlnit duminică, 8 noiembrie, „Vulpiţele Galbene” de la AS „Miron Costin” din Roman şi fetele de la CS „Nicu Gane” din Fălticeni. Meciul a avut loc pe stadionul „Moldova” din Roman şi a fost câştigat cu 6 – 5 de romaşcance.

Banderolele negre purtate de fete şi momentul de reculegere de la începutul meciului au reamintit celor 25 – 30 de spectatori prezenţi la meci de tragedia prin care au trecut tinerii din Clubul „Colectiv” din Bucureşti.

Meciul a debutat cu un joc determinat al echipei gazde, care s-a instalat, încă din primele minute, în jumătatea de teren a echipei din Fălticeni. „Primul gol a venit în minutul 10, când jucătoarea Paula Agu a finalizat cu un şut bine plasat de la 16 metri. Golul al doilea a venit dintr-o lovitură liberă executată de aceeaşi jucătoare, de la circa 23 de metri lateral stânga. Meciul a continuat în acelaşi ritm alert pentru fetele de la AS «Miron Costin». Al treilea gol a fost realizat tot de jucătoarea Paula Agu, după o acţiune individuală în minutul 30. Pe fondul unui consum mare de energie şi o nesincronizare în apărare, echipa noastră a făcut pasul înapoi şi, astfel, echipa vizitatoare a înscris în urma unei lovituri de la colţ, în minutul 34. «Vulpiţele» au intrat la pauză cu un confortabil 3-1. După pauză, fetele noastre nu şi-au mai regăsit ritmul şi au primit repede două goluri. Pe fondul epuizării fizice şi psihice, «vulpiţele» s-au văzut conduse, în minutul 48, cu scorul de 4 – 3. A urmat o perioadă în care echipele au dat adevărate lupte pentru balon la mijlocul terenului. Jucătoarea Manuela Moraru, introdusă în teren în minutul 61, a înscris şi a redat speranţa echipei la victorie. Ultimele zece minute s-au jucat foarte intens. Cu ultimele resurse, echipa noastră a reuşit două goluri frumoase, prin Georgiana Andrei, în minutul 65, şi Ana Dănilă, în minutul 68. Tabela de joc a fost închisă de echipa din Fălticeni, care a marcat în ultimul minut de joc. A fost un meci frumos, cu întoarceri de rezultat, un meci nerecomandat persoanelor cardiace”, a explicat profesorul Adelin Tălmăcel, antrenorul echipei de fotbal de la AS „Miron Costin” din Roman.

Antrenorul „Vulpiţelor Galbene” a folosit următoarea formulă de joc: Amalia Trifaşi, Alina Pleşca (Antina Tăbuică), Oana Anton, Lucia Lucaci (căpitan), Elena Jaleru (Carmen Grosu), Coca Lefter (Marina Diac), Florentina Borcilă, Paula Agu, Georgiana Andrei, Mădălina Nedelcu (Manuela Moraru) şi Ana Dănilă. Din staff-ul echipei au făcut parte, alături de profesorul Adelin Tălmăcel, Ioan Diaconu şi Ionuţ Toma.

Comentarii

WORDPRESS: 0