HomeEducatie

Votul electronic este susținut de elevii CNRV la Bruxelles

Trei eleve de la „Roman-Vodă”, însoţite de profesor doctor Ovidiu Albert şi profesor universitar Cristian Pârvulescu, au participat la evenimentul „Europa ta, părerea ta”, organizat de Comitetului Economic şi Social European în capitala Belgiei. Romanvodistele au susţinut, în cadrul reuniunii, ideea introducerii votului electronic pentru românii din diaspora. Tinerele au participat la o simulare a sesiunii plenare a acestui organism, alături de tineri din ţările Uniunii Europene. 

bruxelles 02Ce nu pot parlamentarii români pot conaţionalii noştri mai tineri. După alegerile prezidenţiale din 2014, când românii din străinătate au stat ore în şir la cozi imense, în mai multe oraşe europene, pentru a vota, guvernaţii au promis că vor îmbunătăţi sistemul de vot. S-a discutat mult în spaţiul public pe acest subiect, dar cei din linia întâi a politicii româneşti nu par să fi învăţat ceva din scandalul votului din noiembrie anul trecut. După cinci luni de la alegeri, aleşii nu au putut să adopte o lege în acest sens.

Ambasadorul Franţei în România, Excelenţa Sa François Saint-Paul, a spus, recent, că votul electronic este o alternativă mai bună la votul tradiţional decât votul prin corespondenţă. De aceeaşi părere au fost şi reprezentanţii României la reuniunea Comitetului Economic şi Social European (CESE) de la Bruxelles, care a avut loc în perioada 23 – 25 aprilie, la care au participat şi trei eleve ale Colegiului Naţional „Roman-Vodă” (CNRV), care au susţinut ideea introducerii votului electronic pentru românii din diaspora. Propunerea lor a fost făcută în cadrul evenimentului „Europa ta, părerea ta”, o simulare a sesiunii plenare a acestui organism care oferă elevilor de liceu din cele 28 de state membre ale Uniunii Europene ocazia de a urmări pe viu cum decurge procesul de luare a deciziilor pe un anumit subiect.

bruxelles 04Cele trei fete de la CNRV care au participat la Bruxelles – Daria Pricope, Ioana Zaharia şi Andreea Vochiţa – sunt membre ale Asociaţiei de Voluntari „Muşatinii”, coordonate de profesor doctor Ovidiu Albert.

„Reprezentanţii din cele 28 de ţări membre ale Uniunii Europene au trebuit să prezinte o propunere legislativă în favoarea tinerilor. Echipa noastră a susţinut necesitatea introducerii votului electronic, pentru a evita situaţia de la alegerile prezidenţiale din noiembrie 2014, când mulţi români din străinătate nu au putut vota. Acest vot ar simplica procedura şi ar da posibilitatea mai multor români din afară să-şi exprime dreptul de vot. Discursul echipei din România a fost primit cu aplauze şi nu au făcut-o numai din politeţe, deoarece reacţiile au fost pozitive şi după sesiune, când propunerile prezentate în cadrul acesteia au fost aprofundate. Am fost însoţiţi la Bruxelles de domnul profesor universitar Cristian Pârvulescu, reprezentantul CESE în România, o persoană foarte apropiată de tineri”, a spus profesor doctor Ovidiu Albert, cadrul didactic romaşcan care a însoţit grupul.

bruxelles 03Cristian Pârvulescu a fost o gazdă extrem de primitoare pentru oaspeţii din România. „Domnia sa a venit special pentru noi la Bruxelles. Se ştie că, de la începutul acestui an, a fost instituit codul galben de securitate în sediul Parlamentului European şi accesul în interior a fost restricţionat. A fost o onoare pentru noi să fim în Parlamentul European şi acest lucru se datorează sprijinului primit din partea domnului Cristian Pârvulescu. Împreună, am vizitat centrul vechi al oraşului Bruxelles, într-un cuvânt a făcut ca vizita noastră în Belgia să fie cât mai plăcută. Îi mulţumim pentru tot sprijinul acordat”, spune profesorul Ovidiu Albert.

 

Elevii romanvodişti şi-au făcut cunoscute propunerile

CESE este un organism consultativ care activează pe lângă Parlamentul European şi Consiliul Uniunii Europene, în cadrul procesului legislativ. Parlamentul şi Consiliul trebuie să ţină cont de avizele eliberate de CESE, organism care este format din reprezentanţi ai sindicatelor, ai angajatorilor şi ai altor organizaţii ale societăţii civile.

bruxelles 05„M-am simţit onorată să fac parte din echipajul României la reuniunea de la CESE. Am participat cu speranţa ca propunerea noastră va fi acceptată. În cadrul workshop-urilor, am putut să ne exprimăm liber opiniile şi să formulăm idei pliate pe necesităţile cetăţenilor din fiecare ţară. Foarte multe echipe au susţinut introducerea votului de la 16 ani. Austria este una din ţările care a făcut acest pas, echipajul acestei ţări propunând ca votul de la 16 ani să se extindă în întreaga Europă. Am avut ocazia să vizităm şi oraşul Bruges, o frumoasă localitate medievală, care m-a impresionat mult”, a spus Andreea Vochiţa, elevă în clasa a XI-a.

„CESE este un loc perfect în care noi, tinerii, putem să ne spunem opiniile, mai mult decât o putem face în România, unde nu suntem atât de mult ascultaţi şi implicaţi în viaţa comunităţii şi în cea politică. Şi aici mă refer la informarea politică la nivelul tinerilor. Am arătat că noi, tinerii, vrem să ne implicăm, iar Europa, că vrea să-şi susţină tinerii. A fost o ocazie să observăm cum gândesc şi colegii noştri din alte ţări şi să propunem un proiect de lege care urmează să fie votat în plen, ce cuprinde problemele identificate de noi referitoare la toleranţă, discriminare şi probleme de natură religioasă”, a spus Daria Pricope, elevă în clasa a XI-a.

Comentarii

WORDPRESS: 1
  • vasilica 10 ani ago

    Felicitari!!! Educatie inseamna nu numai texte reproduse mecanic, ci mai ales activitati, concursuri si proiecte din care elevii sa invete ceea ce le va folosi efectiv in viata, si cariera!!!