Roman, Neamț
Căutare site

Vot în CJ pentru depozitul de deşeuri de la Girov

Legislativul judeţean a aprobat, în şedinţa de joi, 19 martie, înfiinţarea Serviciului de Administrare a Sistemului de Management Integrat al Deşeurilor în judeţul Neamţ. Înfiinţarea acestui serviciu înseamnă posibilitatea ca deşeurile produse de nemţeni să fie transportate la depozitul ecologic de la Girov. Depozitul a fost realizat datorită unui proiect european, dar care nu a fost dat în folosinţă, întrucât licitaţia privind administrarea acestei investiţii a fost anulată de comisia de evaluare a ofertelor, pe motiv că niciunul dintre cei patru ofertanţi nu respecta cerinţele tehnice ale caietului de sarcini.

După ce investiţia a fost terminată, depozitul a intrat în conservare, lucru pentru care Consiliul Judeţean (CJ) Neamţ a plătit, în ultimele luni, câte 45.000 de lei/lună, fără TVA. Odată luată decizia înfiinţării acestui serviciu, CJ Neamţ va trebui să plătească aproximativ 150.000 de lei pentru obţinerea licenţei de administrare a depozitului ecologic, dar se elimină costurile pentru conservarea investiţiei. Serviciul public înfiinţat de CJ Neamţ va administra depozitul de la Girov până când se va stabili un câştigător al contractului de administrare – estimat la 211.500.000 de lei – pentru următoarele două decenii.

În şedinţa CJ Neamţ de joi s-au mai aprobat organigrame şi state de funcţii la instituţii subordonate CJ, o asociere cu Inspectoratul Școlar Judeţean Neamţ pentru o acţiune care să promoveze consumul de fructe şi legume în rândul elevilor, progamul pentru acordarea finanţărilor nerambursabile către ONG-uri, dar şi alte proiecte de interes judeţean.

Comentarii 0

Discuția cititorilor despre acest articol

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.