Membrii Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din Roman au intervenit prompt, în prima jumătate a acestui an, pentru a salva romaşcanii din situaţii care le puneau în pericol viaţa.
Deşi nu le place să iasă în evidenţă, membrii Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă (SVSU) Roman sunt mereu aproape de romaşcani, pentru a le acorda o mână de ajutor în caz de pericol. Aceştia au obligaţia să desfăşoare, în primul rând, activităţi de informare şi instruire privind cunoaşterea şi respectarea regulilor şi măsurilor de prevenire, comportare şi apărare împotriva incendiilor sau dezastrelor. De asemenea, ei verifică modul de aplicare a normelor, dispoziţiilor, instrucţiunilor şi măsurilor de prevenire, execută acţiuni de intervenţie pentru stingerea incendiilor, acordă ajutor persoanelor sinistrate sau a căror viaţă este pusă în pericol în caz de explozii, inundaţii, alunecări de teren, accidente şi în caz de dezastre pe teritoriul localităţii, sau participă la efectuarea de deblocări şi înlăturarea dărâmăturilor provocate de dezastre.
În primele şase luni ale acestui an, membrii SVSU Roman, pe lângă acţiunile de informare pe care le-au avut, au intervenit în 48 de situaţii.
Au curăţat albiile râurilor în zonele inundate din judeţ, au asigurat servicii de permanenţă pentru intervenţii optime în caz de fenomene meteo periculoase, au participat la stingerea a trei incendii la locuinţe, la şapte evacuări de apă de pe domeniul public sau zece degajări de arbori, în urma unor furtuni puternice.
„De asemenea, membrii SVSU Roman au participat la două salvări de animale, deblocarea unui uşi de apartament, degajarea unor căi transport, pe timpul iernii, degajarea zăpezii şi ţurţurilor de pe mai multe acoperişe, la demolarea unor părţi de construcţii care puneau în pericol circulaţia trecătorilor şi, totodată, au participat la trei intervenţii pentru asigurarea măsurilor de prevenire a incendiilor în timpul desfăşurărilor unor spectacole şi târguri în municipiul Roman. Astă iarnă, membrii SVSU au luat măsuri pentru prevenirea deceselor prin hipotermie, pentru persoanele fără adăpost, ducând zilnic câte aproximativ 14 persoane la Casa Speranţei şi au oferit sute de gustări şoferilor de tir care au fost nevoiţi să staţioneze în Roman sau Secuieni, din cauza drumurilor blocate de zăpezi”, a precizat Marius Capşa, din cadrul SVSU Roman.










Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol