Roman, Neamț
Căutare site

Voinţa Valea Ursului s-a retras din campionat după o etapă

Voinţa Ion Creangă este lideră în Liga a patra la fotbal.

Nici n-a început bine campionatul Ligii a patra de fotbal că s-a şi retras una dintre echipe. Este vorba de Voinţa Valea Ursului, cea care, în prima etapă, a pierdut pe teren propriu, 2-10 cu Voinţa Ion Creangă. Conform regulamentului, dacă o echipă se retrage pe parcursul turului, rezultatele anterioare, de pe teren, se anulează şi se dă câştig de cauză echipei sau echipelor cu care a jucat sau urma să joace respectiva. Astfel, rezultatul meciului din prima etapă dintre Voinţa Valea Ursului şi Voinţa Ion Creangă a fost omologat cu scorul 0-3.

Duminica trecută, 24 august, s-au disputat partidele din etapa a doua a Ligii a patra. Punctaj maximum au acumulat patru echipe. Este vorba despre Voinţa Ion Creangă, Speranţa Răuceşti, Victoria Horia şi Moldova Cordun. Din nou, scorul etapei a fost realizat de Voinţa Ion Creangă, lideră în clasament, cea care a înscris tot de zece ori în poarta adversă.

Rezultatele înregistrate în etapa a doua: Viitorul Podoleni – Cimentul Bicaz 2-7 (2-4), Victoria Horia – Tineretul Cîndeşti 4-0 (2-0), Bradul Roznov – FC Cetatea II Tîrgu Neamţ 0-6 (0-4), Moldova Cordun – Lupii Bistriţei „Alexandru cel Bun” 2-1 (1-1), LPS Roman – AS Grumăzeşti 0-3 (0-1), Voinţa Ion Creangă – Arsenal Văleni 10-1 (3-0), Bradul Borca – Voinţa Valea Ursului 3-0, Unirea Tămăşeni – Speranţa Răuceşti 2-9 (1-2).

Clasament

1 I. Creangă220013-16
2 Răuceşti220012-46
3 Horia22005-06
4 Cordun22005-16
5 Tg. Neamţ21016-13
6 Bicaz21018-43
7 Borca21015-33
8 Lupii B.21015-43
9 Cîndeşti21015-53
10 Grumăzeşti21013-33
11 Roman21013-43
12 Tămăşeni21014-103
13 V. Ursului20020-60
14 Roznov20022-100
15 Podoleni20023-120
16 Văleni20022-130

Comentarii 0

Discuția cititorilor despre acest articol

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.