Duminică după-amiază, în jurul orei 14.50, poliţiştii rutieri au intervenit în soluţionarea unui accident produs pe DJ 207B, în localitatea Simioneşti, din comuna Cordun, în urma căruia a rezultat rănirea unei persoane.
„Din primele cercetări se pare că în timp ce un tânăr de 26 de ani, din Simioneşti, conducea un autoturism pe DJ 207B, ajuns la intersecţia cu strada Salcâmilor, ar fi efectuat manevra de viraj stânga fără să se asigure, moment în care a intrat în coliziune cu un autoturism care se afla în depăşirea sa. În urma impactului a rezultat rănirea conducătorului de 26 de ani, care a fost preluat de la faţa locului de un echipaj SMURD şi transportat la Spitalul Municipal de Urgenţă Roman, pentru acordarea de îngrijiri medicale”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Neamţ. Conducătorii auto au fost testaţi alcoolscopic, iar rezultatele au fost negative. În cauză, cercetările continuă.










Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol