Prima paginăSport

Victoria este cuvîntul de ordine la HCM Roman în meciul cu Zalăul

Dimensiune text

HCM Roman – HC Zalău, joi, 1 noiembrie, de la ora 17, ultimul meci din acest an al echipei romașcane.

Sala Sporturilor din Roman va găzdui joi, 1 noiembrie, ultimul meci al HCM Roman din acest an, în campionatul Ligii Naționale feminine de handbal, parteneră de întrecere fiindu-i HC Zalău, triplă campioană națională, ocupanta locului al treilea în ediția precedentă. Evenimentul este inclus în cadrul etapei a șaptea a campionatului în curs și se va derula cu începere de la ora 17, sub arbitrajul cuplului Duță (București) / Florescu (Pitești). Duelul de acum găsește formația romașcană într-o postură inedită, cea de ocupantă a unui loc, al șaselea, superior celui pe care se află HC Zalău, al șaptelea. Aici trebuie menționat și că reprezentanta Sălajului a disputat un meci mai puțin decît cea a Romanului, situație care se va echilibra după etapa următoare, în care HCM va sta.

Bilanțul partidelor din campionat dintre Roman și Zalău este favorabil celei de a doua. În partida tur din campionatul trecut, desfășurată în noiembrie, HC Zalău a învins cu 26-19, astfel că Romanul s-a ales doar cu un punct din cele două dispute din ediția precedentă. HCM Roman rămîne, pe de altă parte, ca echipa care, în returul ediției 2010-2011, a întrerupt seria de șapte victorii consecutive a Zalăului cu acel 26-25 înregistrat în martie 2011. Ca o curiozitate, s-a nimerit ca ultimele patru întîlniri din campionat, inclusiv cea de acum, între Roman și Zalău să aibă loc în lunile noiembrie și martie.

 

„Pedepsite” în etapa trecută

 

HCM Roman și HC Zalău au pierdut meciurile din etapa precedentă. HCM a cedat, 21-29, la Brăila, iar HC a pierdut acasă, 24-30, cu HCM Baia Mare, noua revelație a campionatului Ligii Naționale, formație care ocupă locul secund, cu doar o înfrîngere, după Oltchim Rîmnicu Vîlcea. Se estimează o dispută acerbă între jucătoarele componente ale celor două loturi, care vor încerca să se reabiliteze cu această ocazie. În tabăra oaspete, aflată în proces de înnoire și din rîndul căreia în jocul precedent au evoluat Adina și Andreea Mureșan, Roman, Szucs, Varga, Pintea, Șomoi, Bădiță, Beșe, Pera, Trif, Țurcaș, Czeczi, se află jucătoare cunoscute, foste sau actuale componente ale loturilor naționale de care acum se ocupă tocmai Gheorghe Tadici, un antrenor de referință născut pe meleaguri nemțene și care s-a stabilit în Zalău. De cealaltă parte, antrenorul principal Corneliu Bădulescu, fost selecționer la naționala României, și antrenorul secund Viorel Lazăr au atuuri pentru a răspunde, cel puțin cu aceeași monedă, tacticii pregătite de colegul său. Atuurile se numesc: Paula Vișan Teodorescu, Andreea Polocoșer, Carmen Stoleru, Ana Maria Iuganu, Marinela Gherman, Ana Maria Horobeț, Raluca Agrigoroaei, Luciana Marin, Paula Pavăl, Ionela Goran, Gulnara Garipova, Radina Krumova, Radosina Genkova, Claudia Din, Monica Amoagdei, Roxana Joldeș. Marin, Agrigoroaei și Iuganu au fost convocate, luna trecută, la acțiunile loturilor naționale de seniori, A și B.

 

Gust amărui pentru romașcane în precedenta întîlnire

 

În martie 2012, HCM Roman și HC Zalău au încheiat la egalitate, 24-24 (13-13), partida restanță din etapa a 19-a, disputată în Sala Sporturilor din Roman. Jocul a fost unul sub semnul echilibrului, în general, dar gazdele au avut momente bune, cînd au fost responsabile cu inițiativa. După un start mai puțin reușit, în care s-au încălzit mai greu, elevele lui Corneliu Bădulescu au revenit de la 1-3 și cele două partenere de întrecere au mers cap la cap pînă în minutul 17, cînd s-a înregistrat 8-8. HCM Roman s-a distanțat la două goluri, 13-11, dar a fost egalată în ultima secundă a primei părți, din aruncare de la 9 metri, direct pe poartă, fază la care Bădulescu a reclamat călcarea semicercului de către Ailincăi. Stoleru, Garipova, Gherman, principalele marcatoare din acțiune ale echipei romașcane, împreună cu colegele lor, au mărit ritmul după pauză și au izbutit să se desprindă, 20-17. În cele două porți, Vișan și Nichita au avut contribuții majore la reducerea numărului de goluri. Cu 4 minute înainte de terminarea meciului era 24-21 și HCM Roman părea să-și fi luat suficiente măsuri pentru a obține victoria, dar finalul nu i-a mai aparținut. Mai întîi, Agrigoroaei a fost eliminată și s-a dictat 7 metri. Șocul a fost resimțit și handbalistele romașcane nu au găsit luciditatea necesară pentru a se păstra în avantaj și, cu 40 de secunde înainte de final, au fost egalate. Zadarnice au fost eforturile de a marca golul al 25-lea. Zălăuancele s-au închis și au conservat un rezultat de egalitate la care aproape nu mai sperau.

 

„Deviza este unică: victoria!”

 

Laurențiu Dan Leoreanu (primarul municipiului Roman, președintele de onoare al HCM Roman): „Vom aborda acest meci cu o singură deviză: victoria! Orice fel de analiză în ce privește evoluția de pînă acum a echipei romașcane se va face după acest meci. Întăresc: nu acceptăm altă variantă decît victoria în privința deznodămîntului acestei partide! Chiar dacă Zalăul are o echipă bună, cu ștaif, sînt convins că jucătoarele noastre, împreună cu antrenorii, au conectare maximă la importanța acestui meci. Trebuie să încheiem bine această primă parte a campionatului”.

 

„Nu am pierdut nici un meci, acasă, cu Zalăul”

 

Corneliu Bădulescu (antrenor HCM Roman): „Întotdeauna, meciul care urmează este cel mai greu. Sper să jucăm bine și să cîștigăm. De cînd sînt eu antrenor la HCM Roman, nu am învins niciodată la Zalău, dar nici nu am pierdut vreun meci pe teren propriu. Vrem să repetăm evoluția bună din meciul cu Universitatea Cluj, mă refer la partea a doua a jocului. HC Zalău are o echipă experimentată, cu jucătoare care sînt, ori au fost, la echipa națională de senioare. Valeria Beșe a fost căpitan al echipei naționale, apărător foarte bun. Szucs este componentă a lotului Ungariei, jucătoare extrem de periculoasă la semicercul de la 9 metri, dar care face la fel de bine și faza de apărare. Ailincăi este un pivot puternic, înalt și, în același timp, greu de trecut în apărare. De altfel, în zona centrală, Zalăul are trei jucătoare de 1,90 metri sau mai mult, ceea ce spune destule despre problemele pe care le are echipa adversă în tentativele de a înscrie. De asemenea, Șomoi este fostă componentă a echipei României. În ce ne privește, am jucat bine meciurile de acasă cu Zalăul, iar pe antecedentul l-am pierdut în final și ca urmare a unor decizii de arbitraj defavorabile nouă. Știu că nici un meci nu seamănă cu altul. Traumele de după partida cu Brăila sînt, din fericire, minore, dar au importanța lor. Fetele nu prea țin cont, cîteodată, de acestea, la ora meciului. Sînt convins că vor da tot ce pot, că vom cîștiga și că nu vom avea accidentări”.

 

„Abordăm meciul la victorie”

 

Gheorghe Tadici (manager HC Zalău, antrenorul echipei naționale): „Este un meci pe care-l abordăm la victorie, mai ales că avem mare nevoie de puncte. Romanul are o echipă bună, care greu poate fi învinsă pe teren propriu. Vom fi susținuți și de cîțiva suporteri care vor veni de la Zalău, astfel că toate ingredientele pentru această partidă sînt puse. Urmează ca acele șapte combatante care intră pe teren, împreună cu mine, să încercăm să obținem tot ce se poate de la acest meci”.

 

„Care pe care”

 

Dan Moisii (director tehnic la HCM Roman): „Ne străduim să facem fetele să uite acea înfrîngere de la Brăila, acel duș rece. Dacă vom juca perfect, la fel ca la meciul trecut de acasă, totul va fi rezolvat. Mai intervin și hazardul și starea psihică a fetelor. Meciul cu Zalăul va fi mult mai greu decît cel dinainte, mai ales și după înfrîngerea lor cu Baia Mare. Își vor pune în joc toate forțele. Va fi un joc care pe care. Dorința noastră și a fetelor este să terminăm această primă parte de campionat cu o victorie și cu fruntea sus”.

 

Etapa a șaptea se va încheia în ianuarie

 

Deja s-au disputat două meciuri din etapa a șaptea. În cel de luni, Oltchim Rîmnicu Vîlcea a învins în deplasare pe CSM Ploiești cu 36-21. Miercuri seară, după închiderea ediției, s-a disputat partida dintre Danubius Galați și Corona Brașov. Joi, 1 noiembrie, pe lîngă meciul de la Roman va mai avea loc și cel dintre CSM București și Dunărea Brăila. Cea de a cincea partidă din etapa a șaptea, dintre SCM Craiova și Universitatea Jolidon Cluj, a fost amînată de către Federația Română de Handbal pînă în 8 ianuarie 2013. În etapa următoare (8 noiembrie), ultima dinaintea întreruperii pe o perioadă de aproape două luni a campionatului Ligii Naționale, timp în care naționala feminină se va ocupa de pregătirea și participarea la turneul final al Campionatului European, HCM Roman va avea pauză, proximul meci în campionat al ei, acasă cu Corona Brașov, fiind programat în 12 ianuarie 2013.

 

Clasament

 

1 Oltchim             6        6        0        0        201-139      12

2 Baia Mare         6        5        0        1        174-153      10

3 Brăila                 5        4        0        1        136-124      8

4 Cluj                    6        4        0        2        171-163      8

5 Brașov              5        3        0        2        150-141      6

6 Roman              6        3        0        3        142-152      6

7 Zalău                 5        2        0        3        131-120      4

8 București          6        2        0        4        165-167      4

9 Craiova              6        1        1        4        135-169      3

10 Ploiești            6        0        1        5        130-172      1

11 Galați               5        0        0        5        106-141      0

COMENTARII

WORDPRESS: 0