Colegiul de Conducere al Camerei de Comerţ şi Industrie Neamţ a ales trei vicepreşedinţi. Unul dintre ei, responsabil pe zona Roman, este inginerul Vasile Balcan, managerul SC Marsat, care va răspunde de agricultură, silvicultură şi industria extractivă.
La sediul Camerei de Comerț și Industrie (CCI) Neamț a avut loc, la finalul săptămânii trecute, prima ședință a Colegiului de Conducere ales de Adunarea Generală a membrilor Camerei, întrunită în data de 3 iulie. Primul punct pe ordinea de zi a fost stabilirea vicepreședinților CCI Neamț. În urma votului, au fost alese trei persoane cu această funcţie, cu atribuții specifice, și care urmează să coordoneze o anumită zonă din județ.
Astfel, pentru zona Roman, a fost ales în funcția de vicepreședinte al CCI Neamț inginerul Vasile Balcan, directorul general al societăţii Marsat, care urmează să răspundă și de problematica din domeniile agricultură, silvicultură, industrie extractivă și prelucrătoare, precum și de mediu.
„Practic, eu voi coordona activitatea Camerei din zona Roman, răspunzând de domeniile agricol, silvic şi al industriei extractive, ramuri care sunt reprezentative pentru zona aceasta. Prin acţiunile noastre vom încerca să atragem cât mai mulţi membri permanenţi la Cameră, care să cotizeze constant, şi există o serie de societăţi comerciale în zona Romanului pe care vom încerca să le convingem să facă acest lucru. Există puţini membri cu drepturi depline în această zonă şi de aceea vom organiza diferite acţiuni prin care să îi atragem”, a declarat inginerul Vasile Balcan.
Francesco Capuano, administratorul firmei CVS Prod SRL din Târgu Neamţ, va deține, de asemenea, funcția de vicepreședinte al Camerei, și va coordona domeniile comerț, turism, transporturi, alte servicii și import – export. Zona arondată lui Francesco Capuano va fi Târgu Neamț.
Pentru problemele domeniilor dezvoltare urbană și construcții, fiscalitate și Întreprinderi Mici şi Mijlocii, precum și coordonarea zonei Piatra Neamț, a fost ales în funcția de vicepreședinte Mihai Bârliba, manager al Astoria SRL.
În sarcina președintelui CCI Neamț, Mihai Apopii, au rămas domeniile legislație, servicii camerale și parteneriate, finanțări și proiecte.










Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol