Roman, Neamț
Căutare site

Vârstnicii au fost sărbătoriţi, de ziua lor, de Primăria Roman

180 de bătrâni au arătat că ştiu să se distreze şi să se bucure de sărbătoarea lor.

Pensionarii romaşcani s-au întâlnit, marţi, 1 octombrie, la restaurantul Grand Faraon, pentru a sărbători Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice. Petrecerea dată în cinstea bunicilor a fost organizată de Primăria Municipiului Roman şi este dovada preţuirii sincere şi a respectului pe care autorităţile locale le datorează persoanelor vârstnice pentru contribuţia lor la dezvoltarea comunităţii.

Sfidând anii ce le-au albit tâmplele, cei 180 de pensionari prezenţi la eveniment au arătat că ştiu să se distreze şi să se bucure de sărbătoarea lor. „Mă uit cu admiraţie la romaşcanii cu vârste respectabile, care au adunat o experienţă de viaţă bogată. Nu au trăit vremuri bune, unii au cunoscut războiul, alţii închisorile sau restricţiile din perioada comunistă. Nici vremurile în care trăim nu sunt foarte bune, dar persoanele vârstnice au avut tăria şi înţelepciunea să treacă demn peste toate greutăţile”, a declarat profesorul Laurenţiu Dan Leoreanu, primarul municipiului Roman.batrani01

Acesta a mulţumit celor prezenţi pentru contribuţia lor la dezvoltarea societăţii. Munca lor a fost continuată, a spus primarul, astfel că oricine vizitează urbea muşatină are multiple şi serioase motive să vorbească la superlativ şi cu respect despre oraşul Roman.

„În timp ce, în alte părţi, proiectele sunt stopate de lipsa finanţărilor, a scandalurilor politice, noi ne mândrim cu proiecte importante. Construirea unei hidrocentrale la Roman a fost proiectul din primul meu mandat, reprezentând o premieră în ţară, iar înfiinţarea unei fabrici, care să ofere romaşcanilor mai multe locuri de muncă, este proiectul din cel de-al doilea meu mandat asupra căruia ne concentrăm atenţia. Toate aceste realizări au făcut ca Romanul să devină unul dintre cele mai dezvoltate oraşe din centrul Moldovei, după Iaşi. Totul s-a clădit prin muncă, devotament şi implicare. De aceea, Romanul este oraşul care se dezvoltă şi nu locul în care nu se întâmplă nimic”, a spus primarul Leoreanu.

Acesta a mai spus că vechea urbe muşatină are nevoie de căi de promovare pentru a străluci. Dintre acestea, primarul Leoreanu a amintit proiectul de înfrăţire cu oraşul Renaşterii – Florenţa, din Italia, precum şi participarea unei delegaţii din Roman la lucrările unui for economic care va avea loc la Seul, în Coreea de Sud.

batrani03Plecând de la zicala românească „Cine nu are bătrâni, să-i cumpere”, primarul Leoreanu a ţinut să reamintească celor prezenţi că sfatul şi experienţa pozitivă ale vârstnicilor sunt binevenite. „Tatăl meu este o persoană caldă-rece, dulce-amăruie. Ar fi sărit în foc pentru mine dacă aveam nevoie de ceva, dar nu făcea rabat la principii, la ordine. Seara, îmi umbla în ghiozdan şi eram trezit la 11-12 noaptea, dacă era cazul, pentru a reface lecţiile. Mi-a fost profesor de fizică. Am reuşit să fiu olimpic la fizică şi să ajung în lotul naţional de fizică. Duioşia şi asprimea părintelui nu se exclud, sunt complementare şi pot clădi un om”, a spus primarul Leoreanu.

În numele pensionarilor prezenţi, Vasile Leoreanu, tatăl primarului, a ţinut să arate importanţa evenimentului pentru vârstnici: „Aceste întâlniri sunt un prilej ca vârstnicii să socializeze şi să se distreze, după o viaţă de muncă”.  batrani04

În finalul întâlnirii, primarul Leoreanu i-a felicitat pe pensionari, a ciocnit un pahar de vin cu aceştia, iar doamnele l-au invitat la o şedinţă foto.

Comentarii 3

Discuția cititorilor despre acest articol

  1. Nasalie

    Iata ca scandalul alegerilor de la CARP a dat roade: cupoanele de pensie au valoarea unui carnet de partid. Avem noi romanii o vocatie teribila de a ne razboi intre noi,chiar si atunci cand tinem intr-o mana bruma de pensie si in cealalta punga cu medicamente,facandu-ne socoteala sa ne mai ramana ceva si pentru parastas !

  2. Repetentu

    Da pana la orele acelea tarzii din noapte cu ce se ocupa domnul profesor-tatic? Numai cei care au invatat pedagogia dupa Macarenko obisnuiau sa trezeasca elevii pe la miezul noptii ca sa-si refaca temele. QED : exigenta?truda slefuirii performantei?frica? – cate una din fiecare sau toate la un loc.

  3. Nana

    Frumos, nimic de zis, batranii trebuie respectati, mai ales ca de aici vin voturile. Niciun partid nu uita de batrani din motive lesne de inteles.Dar ce facem cu tinerii ? Dimineata auzeam la radio o stire, precum ca, in Botosani tinerii ,chiar si cei scoliti pe banii parintilor truditi din greu si cu multe sacrificii, sunt dispusi sa lucreze ca maturatori de strada, ca sa derajeze mai putin, denumiti operatori stradali.Nu ca munca ar fi o rusine, dar traim zile grele fara nicio persepectiva ! Asa ca tara arde si baba se piaptana !

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.