Cea mai importantă donație, atât ca număr de lucrări, cât și ca valoare a acestora, a fost făcută de arhitectul romașcan Marcel Locar.
Cele mai valoroase piese din patrimoniul Muzeului de Artă din Roman sunt cunoscute iubitorilor de artă, dar și specialiștilor de la Complexul Muzeal Neamț, care deține o listă a lor. ”Valoarea de inventar a tablourilor nu se potrivește cu valoarea reală a acestora. Unele dintre acestea au o valoare istorică, altele sentimentală. Ca urmare, valoarea lor reală este aproximativă”, a spus Gheorghe Dumitroaia, directorul Complexului Muzeal Neamț.
Patrimoniul Muzeului de Artă din Roman s-a format în mare parte din donațiile artiștilor plastici, ale familiilor acestora sau ale unor colecționari.
Prima lucrare intrată în patrimoniul Muzeului de Artă a fost portretul lui Ștefan cel Mare, realizat în 1883 de către bucovineanul Epaminonda Anibal Bucevschi. ”A fost o mare îndrăzneală să înființăm la Roman un muzeu de artă fără să deținem lucrări în patrimoniu și fără să avem bani. Practic, singura lucrare care a intrat în colecția Muzeului de Artă din Roman a fost portretul lui Ștefan cel Mare, o lucrare realizată la comanda episcopului Melchisedec Ștefănescu, dar pe care am preluat-o complet distrusă”, a precizat Minodora Ursachi, fostul director al Muzeului de Artă din Roman.
Tabloul întruchipează un Ștefan cu un chip blând, cu o privire ce pare pierdută în destinul frământat al Moldovei.
Cea mai importantă donație, atât ca număr de lucrări, cât și ca valoare a acestora, a venit din partea profesorului și arhitectului Marcel Locar (1902-1983), în 1983. Marcel Locar, cu numele inițial Locar A. Moses, cu rădăcini evreiești, s-a născut în 1902, la Roman, unde a absolvit școala primară și cursurile liceale făcând parte din prima promoție de absolvenți ai Liceului de băieți ”Roman Vodă”, în 1922. Donația acestuia cuprinde 30 de lucrări care reprezintă aproape toate genurile: portrete, peisaje, naturi statice și flori, semnate de 17 artiști, printre care Nicolae Tonitza, Alexandru Ciucurencu, Nicolae Dărăscu, Camil Ressu, Lucian Grigorescu, Eugen Drăguțescu, reprezentanți de frunte ai artei românești din perioada interbelică și din zilele noastre.
Acestea sunt considerate cele mai valoroase lucrări din Muzeul de Artă. ”Pentru fiecare lucrare aflată în muzeu se alcătuiește o fișă în care sunt trecute toate detaliile ce țin de lucrare, de la autor și dimensiunile lucrării, la starea în care se află lucrarea și proveninența”, explică muzeografa Mihaela Ciobanu, responsabila Muzeului de Artă din Roman.










Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol