Roman, Neamț
Căutare site

Vaccinarea pentru gripă se face mai devreme

Vaccinarea antigripală va începe în luna noiembrie, cu o lună mai devreme faţă de anii anteriori. În 2014, aproximativ 10.000 de nemţeni au fost imunizaţi gratuit contra gripei.

Specialiştii din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Neamţ aşteaptă semnalul din partea Ministerului Sănătăţii pentru a începe monitorizarea cazurilor de infecţii acute ale căilor respiratorii, pneumonii şi gripă.

„Ministerul Sănătăţii ne-a anunţat că, anul acesta, vrea să decaleze data de începere a campaniei de vaccinare gratuită a populaţiei contra gripei, iar aceasta să se facă în luna noiembrie. Având în vedere că şi temperaturile au scăzut, cel mai probabil, în perioada următoare, vom începe şi monitorizarea cazurilor de infecţii respiratorii, pneumonii şi gripă”, a precizat medicul Dan Morenciu, managerul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Neamţ.

Medicii de familie şi medicii din spitale vor raporta, săptămânal, la DSP Neamţ, numărul persoanelor care se îmbolnăvesc, iar monitorizarea acestor afecţiuni va dura până în primăvară.

Vaccinarea, cea mai bună metodă de prevenire a gripei

În curând va debuta şi campania de vaccinare antigripală, medicii din cadrul DSP urmând să transmită Ministerului Sănătăţii necesarul de doze de vaccin pentru campania de imunizare antigripală 2014-2015. Pentru acest an vor fi cumpărate prin licitaţie 500.000 de doze de vaccinuri, la nivel naţional, în anii trecuţi numărul de doze achiziţionate fiind dublu.

Ca în fiecare an, prioritate la vaccinare vor avea persoanele cu vârsta peste 65 de ani, cu boli cronice, în special boli respiratorii şi cardiovasculare, boli metabolice, copiii şi bătrânii instituţionalizaţi, dar şi personalul medical. Campania se va derula prin cabinetele medicilor de familie şi în unităţi sanitare.

Medicii recomandă vaccinarea, mai ales că nu există efecte adverse, dar şi evitarea zonelor aglomerate şi o igienă riguroasă, care au un rol important în prevenirea gripei. 

„Între măsurile generale de prevenţie se numără: evitarea aglomerărilor umane sau a contactului cu bolnavul de gripă; vaccinarea înainte de perioadele cunoscute că fiind favorabile apariţiei gripei; se recomandă vaccinarea antigripală în fiecare an, în perioada octombrie-decembrie, chiar şi ianuarie; păstrarea unei igiene corporale riguroase şi a spaţiilor, care trebuie să fie aerisite, încălzite şi luminoase”, recomandă specialiştii DSP. Iarna trecută, aproximativ 10.100 de persoane din judeţul Neamţ au fost vaccinate antigripal.

Comentarii 0

Discuția cititorilor despre acest articol

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.