USR Neamț a deschis noi filiale locale, la Secuieni și Borca

HomePolitica

USR Neamț a deschis noi filiale locale, la Secuieni și Borca

 

 

USR Neamţ a înființat la sfârșitul săptămânii trecute cea de-a treia filială rurală a partidului, în localitatea Borca, după filialele din Zănești și Secuieni. Filiala USR Borca are deocamdată zece membri, însă liderii grupului local au în plan să atragă în partid și alți cetățeni nemulțumiți de modul în care este administrată în prezent comuna, precizează un comunicat al USR Neamț.

„Membrii USR Borca i-au acordat votul și încrederea lor pentru a conduce organizația doamnei Rustioru Anamaria Carmen. Doamna profesor este un activist cunoscut de locuitori și «temut» de autorități în comună. Cu câteva zile în urmă, după îndelungate insistențe la autorități a reușit să obțină efectuarea unor reparații la un pod din comună. Cam asta facem noi la USR! Familia USR Neamț e în creștere și așteptăm cât mai mulți nemțeni să se implice și să schimbe viitorul comunității din care fac parte”, a declarat Radu Samson, președintele USR Neamț.

De asemenea, deputatul USR de Neamț Iulian Bulai a participat la lansarea filialelor și a anunțat că în perioada următoare vor fi lansate și alte structuri locale ale partidului în mediul rural.

„USR Neamț crește frumos și mă bucur că pătrunde tot mai mult în mediul rural. Este un crez pe care îl am, că USR este partidul de care locuitorii din mediul rural au mare nevoie. Ne contactează oameni din comunele județului și ne spun că vor să ia atitudine, să se implice în proiectul USR și să ajute la dezvoltarea comunelor lor. În perioada următoare vor mai urma lansări de filiale, pentru că deja ne pregătim de alegerile locale de peste doi ani”, a declarat deputatul Iulian Bulai.

După alegerile parlamentare din 2016, USR Neamț a deschis filiale în orașele Roman, Piatra Neamț și Tîrgu Neamț și în comunele Zănești, Secuieni și Borca. Filiala locală a USR Secuieni, înființată în urmă cu doar două săptămâni, bifează deja primul proiect la nivel local prin organizarea unei competiții de șah rapid. „Cupa de vară Secuieni” va avea loc sâmbătă, 2 iunie, la Căminul Cultural din localitate și are deja înscriși jucători din localitățile Roman, Cordun, Bâra, Ion Creangă, Piatra Neamț, Secuieni din județul Neamț și din localitățile Pașcani și Oțeleni din județul Iași. Competiția se adresează jucătorilor de șah de toate vârstele (secțiunea A – copii sub 9 ani, secțiunea B – copii între 9 și 14 ani și secțiunea C – Open, oricine între 7 și 80 de ani) și nivelurile de experiență. Înscrierile se pot face până vineri la numerele de telefon 0740.812.611 (Bogdan) sau 0767.473. 757 (Dragoș) și vor fi validate înainte de începerea competiției, în intervalul orar 8.00 – 8.40. Jucătorii se vor prezenta la concurs cu șah propriu și, în funcție de rezultate, vor primi cupe, medalii și diplome, mai precizează comunicatul USR Neamț.

 

 

 

Comentarii

WORDPRESS: 0