Polițiștii au documentat activitatea infracțională a două persoane bănuite de săvârșirea a două infracțiuni de înșelăciune din metoda „Accidentul” și o tentativă de înșelăciune. Față de acestea, polițiștii au început urmărirea penală și au înaintat cauzele către parchet.
În urma investigaţiilor efectuate, polițiștii din cadrul Secţiei de Poliţie Crăcăoani şi Postului de Poliţie Crăcăoani au identificat doi bărbați, de 24 și 32 de ani, încarcerați în penitenciare, și șase persoane, cu vârste cuprinse între 20 și 40 de ani, toate fiind bănuite de săvârșirea faptelor, sub diferite forme de participație.
„Cele două persoane încarcerate s-au recomandat drept avocaţi sau procurori și, sub această calitate oficială, au solicitat telefonic bani de la victime, susţinând că rude apropiate ale celor contactaţii (fiică, fiu etc.) au fost implicate în accidente rutiere şi au nevoie urgentă de bani pentru a putea scăpa de pedeapsă. Astfel, victimele erau convinse să remită sumele de bani unor persoane străine (complici), care s-au prezentat la domiciliul lor pentru a ridica sumele de bani, în cauze fiind creat un prejudiciu de peste 40.000 de lei”, informează IPJ Neamț.
Polițiștii au documentat întreaga activitate infracțională și au înaintat cauzele unităților de parchet competente, cu propunerea de trimitere în judecată.
Comentarii