Duminică, 16 iunie, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Săbăoani, în timp ce efectuau activități de supraveghere și control al traficului rutier în localitatea Gherăești, au observat un moped ce se deplasa pe DN 2 – E 85, către localitatea Tețcani. Conform IPJ Neamț, polițiștii au efectuat semnal regulamentar de oprire al mopedului, conducătorul acestuia neconformându-se. Polițiștii au pornit în urmărirea acestuia, mopedul fiind identificat în curtea unui imobil din localitatea Gherăești.
„În continuare, conducătorul mopedului, un bărbat în vârsta de 37 de ani, din Săbăoani, s-a deplasat către grădina din spatele locuinței în cauză, refuzând să se conformeze somațiilor repetate ale organelor de poliție, ascunzându-se într-o zonă cu vegetație înaltă, fiind depistat și condus la sediul unității de poliție Totodată, în urma verificărilor efectuate de polițiști s-a constatat faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Bărbatul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul indicând o concentrație de 0.10 mg/l alcool pur în aerul expirat”, au precizat reprezentanții IPJ Neamț.
În cauză, polițiștii continuă cercetările cu privire la săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
Comentarii