Urmărirea sarcinii cu uter septat complet – povestea Mihaelei la Maternitatea Arcadia

HomeSanatate

Urmărirea sarcinii cu uter septat complet – povestea Mihaelei la Maternitatea Arcadia

Mihaela a fost diagnosticată încă de la vârsta de 17 ani cu uter cu sept total, o malformație congenitală caracterizată prin prezența a două cavități uterine separate. Această anomalie uterină nu are o simptomatologie proprie, provocările apărând doar în momentul conceperii sau în perioada sarcinii. Cu un istoric repetat de sarcini pierdute, Mihaela a ales Maternitatea Arcadia și Dr. Ramona Oana Gabia pentru urmărirea evoluției sarcinii și pentru naștere.

Anomaliile uterine pot fi o provocare pentru multe femei care își doresc un copil, atât în ceea ce privește conceperea, cât și menținerea unei sarcini sănătoase. Pentru că deseori sunt asimptomatice, diagnosticul este pus de obicei în cadrul unui consult de rutină, în momentul în care se derulează investigații pentru stabilirea cauzei infertilității sau pentru urmărirea sarcinii.

Uterul septat este o malformație a tractului genital feminin, caracterizată prin prezența a două cavități, separate de un sept variabil ca dimensiuni. Responsabil de o serie importantă de complicații în menținerea sarcinii, septul uterin nu se manifestă prin simptome.

Septul uterin se regăsește la un procent de 5,5-8% din populația feminină și poate determina avorturi spontane, nașteri premature, restricții de creștere fetală uterină sau alte complicații. Pot exista mai multe circumstanțe care să conducă la pierderea sarcinii: implantarea embrionului pe septul uterin mai puțin vascularizat, lipsa de elasticitate adecvată a cavității uterine în care s-a implantat embrionul, poziționarea fătului.

Urmărirea sarcinii Mihaelei, cu uter septat complet, a fost realizată cu atenție și susținută cu recomandări medicale personalizate în cadrul Maternității Arcadia, de Dr. Ramona Oana Gabia, medic specialist Obstetrică-Ginecologie.

Sarcina în cazul uterului septat este o sarcină cu risc de avort și de naștere prematură și necesită un protocol special de urmărire, care s-a realizat cu atenție, în totalitate. Dr. Ramona Oana Gabia: „Din două în două săptămâni, pacienta s-a prezentat la Maternitatea Arcadia pentru consultații, analize și investigații, recomandându-i-se și repaus total la pat, pe toată perioada sarcinii. Am recomandat tratament special pentru menținerea sarcinii și pentru maturarea pulmonară a fătului, având în vedere riscul cunoscut de naștere prematură.”

La 36 de săptămâni de sarcină, Mihaela a născut o fetiță de 2 400 de grame, care s-a adaptat perfect la viața extrauterină. Mihaela, mămică Arcadia: „Pentru mine, întâlnirea cu Dr. Ramona Oana Gabia a fost un moment foarte important din viața mea. Aici, la Maternitatea Arcadia. Deși am avut o sarcină complicată, cu probleme, acum țin în brațe o fetiță sănătoasă.”

Controalele periodice din timpul sarcinii au rolul de a urmări dezvoltarea fătului și starea de sănătate a mamei. Urmărirea sarcinii conform unui plan personalizat, în funcție de particularitățile mamei și bebelușului, este un drum frumos, pe care îl parcurgi alături de medicul obstetrician, de la prima ecografie la prima îmbrățișare.

Comentarii

WORDPRESS: 0