Uniunea Națională pentru Progresul României (UNPR) va negocia una din clauzele prevăzute în Tratatul de Aderare a României la Uniunea Europeană (UE) pentru a identifica o modalitate de prelungire, cu cel puțin trei ani, a interdicției vânzării terenurilor agricole pentru cetățenii străini nerezidenți în România. În plus, UNPR dorește un pact politic pentru agricultură. Partidul are deja o strategie pe termen lung în domeniu, la care s-a lucrat timp de un an.
Conform prevederilor actuale din Tratatul de Aderare, începând cu 1 ianuarie 2014, orice persoană străină care nu are rezidența în România va avea dreptul de a cumpăra terenuri în țara noastră.
Decizie de interdicție a vânzării terenurilor agricole către străini a fost luată sâmbătă, în cadrul reuniunii UNPR pe regiunea Nord-Est. În cadrul întrunirii, care a avut loc la Durău, s-a mai discutat despre probleme legate de administrație, dar și despre cele ce țin de securitatea națională.
La întrunire au participat președintele UNPR, vicepremierul Gabriel Oprea, Neculai Onțanu, secretarul general al UNPR și primarul sectorului 2 al Capitalei, Culiță Tărâță, șeful regiunii Nord-Est în cadrul UNPR și președintele Consiliului Județean Neamț, senatorul Gheorghe Toma, secretar general adjunct, Nicolae Dumitru, secretar general adjunct, deputatul Valeriu Steriu, președintele comisiei prezidențiale pentru agricultură, senatorul Liviu Bumbu, șeful departamentului pentru agricultură din UNPR, senatorul de Bacău Damian Drăghici, consilierul primului-ministru pe problemele rromilor, precum și președinții organizațiilor județene ale UNPR din regiunea 1 Nord-Est: Cătălina Vartic – Suceava, deputatul Gheorghe Emacu – Iași, Vasile Manole – Bacău, senatorul Șerban Mihăilescu – Botoșani, deputatul Sergiu Vizitiu – Vaslui și deputatul de Neamț Marian Enache, președintele departamentului de politică externă al UNPR.
„Agricultura este o prioritate a UNPR. Încercăm să propunem măsuri, din punct de vedere politic, care să continue trendul bun al agriculturii. În plus, noi susținem măsurile de dezvoltare a agriculturii ale ministrului Daniel Constantin. Am analizat posibilitatea ca UNPR să participe la o analiză foarte serioasă, în următoarele șase luni, legată de faptul că străinii nerezidenți din România vor putea cumpăra teren agricol. Această prevedere din Tratatul de Aderare este un aspect pe care alte state l-au amendat și au reușit să extindă această perioadă de tranziție. Dorim, ca partid, să căutăm toate metodele pentru a prelungi acest termen. La nivel intern, solicităm și sprijinim un pact politic, deoarece, pentru agricultură, este nevoie de o strategie pe termen lung”, a afirmat Valeriu Steriu, președintele comisiei prezidențiale pentru agricultură.
Senatorul Liviu Bumbu a explicat care este strategia UNPR pentru agricultură, la care specialiștii din partid lucrează de un an.
„Vrem să punem accentul pe irigații, pe asocierea între fermieri, pe securitatea alimentară, dar și pe protejarea mediului. Trebuie să avem în vedere că obiceiurile de consum, la nivel mondial, se schimbă, cerința de carne fiind în creștere. În schimb, avem mai puține suprafețe cultivate, iar pentru culturi este nevoie de tot mai multă apă. Se prefigurează o criză reală a apei, iar costurile energetice sunt din ce în ce mai mari”, a fost descrierea succintă făcută de senatorul Liviu Bumbu a contextului mondial în care se află agricultura.
Acesta a precizat că se simte nevoie revigorării secțiunii de cercetare și cultivarea unor plante care se adaptează mai ușor noilor condiții climatice, punând accentul pe refacerea și extinderea sistemelor de irigații.
„De altfel, irigațiile reprezintă o investiție care se amortizează foarte repede. O spun din experiență, fiindcă în Insula Mare a Brăilei am investit 32 de milioane de euro în sistemul de irigații, cu bani împrumutați de la bancă, și am irigat 47.000 de hectare”, a precizat Culiță Tărâță.
Tot sâmbătă s-a discutat și despre banii pe care îi vor primi agricultorii de la Uniunea Europeană pentru perioada 2014 – 2020. Este vorba de 15 miliarde de euro, din care opt miliarde pentru dezvoltare rurală și șapte miliarde pentru plăți directe. Se va schimba modalitatea de acordare a banilor europeni, micii fermieri fiind scutiți de birocrație, iar tinerii – încurajați să investească în mediul rural prin subvenții ce vor fi mai mari.










Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol