Luni, 5 iulie, în jurul orei 23.45, prin apel la 112, a fost semnalată prezența unui urs într-o gospodărie din satul Neagra, comuna Tașca, informează Jandarmeria Neamț.
La locul sesizării s-au deplasat echipaje de jandarmerie, poliție și SMURD. Cetățenii comunei Tașca au fost avertizați prin mesaj RO-ALERT. La sosirea forțelor de intervenție ursul, nu mai era prezent în apropierea gospodăriei, dar, pe timpul cât au rămas în zonă, acesta și-a făcut din nou apariția.
Animalul a fost îndepărtat către pădure cu ajutorul dispozitivelor de emitere a zgomotelor și cu sprijinul unui localnic, angajat al Direcției Silvice Neamț, care a executat focuri de armă în plan vertical. Din cele relatate de apelant, ursul a provocat pagube materiale, atacând animalele din gospodărie (doi porci).
Jandarmii din cadrul Postului de Jandarmi Montan Bicaz au mai rămas în apropierea gospodăriei pentru a monitoriza zona și a se asigura că pericolul nu mai este iminent.
„De la începutul anului și până în prezent, jandarmii nemțeni au fost alertați și au intervenit la șase sesizări făcute prin apel la 112 care semnalau prezența urșilor în apropierea gospodăriilor. Recomandăm cetățenilor ca, în astfel de situații să sune la 112, să nu încerce să intervină, pentru a nu-și pune propria viață în pericol, să își asigure animalele înainte de lăsarea întunericului, să nu lase resturi menajere depozitate necorespunzător și să respecte recomandările din mesajul RO – ALERT”, au mai precizat reprezentanții Inspectoratului de Jandarmi Județean Neamț.











Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol