Pe 2 martie, un grup de elevi de la Colegiul Tehnic”Petru Poni” Roman, împreună cu prietenii şi partenerii lor de la Complexul de Servicii „Familia mea”, a desfăşurat o nouă activitate în cadrul proiectului „Dăruim un strop de bucurie”
Astfel, elevii de liceu şi-au propus să-i iniţieze în activităţi de voluntariat pe colegii lor mai mici din Complexul de Servicii „Familia mea”, propunându-le o experienţă inedită de a oferi nu numai simbolicii ghiocei sau mărţişoare, ci şi un zâmbet, o urare, o îmbrăţişare şi o parte din timpul şi sufletul lor celor 50 de persoane de la azilul de bătrâni din Roman.
„Un aşezământ agreabil, un mediu curat şi liniştit, un personal zâmbitor şi calm – te determină să crezi că acelor oameni nu le lipseşte nimic şi te întrebi ce-ai putea tu vizitator să le mai oferi? Contactul fiecăruia dintre noi cu fiecare persoană în parte din azil ne-a marcat profund. Nevoia de afectivitate, de comunicare şi socializare, bucuria acestora de a îmbrăţişa un copil – au fost manifestările care ne-au «luminat» conştiinţele şi ne-au convins că rezultatul acţiunii desfăşurate a depăşit aşteptările. Pe de altă parte, cei mai mulţi elevi au înţeles cât de bogaţi suntem prin faptul că suntem sănătoşi fizic şi psihic, că avem familii, prieteni, bunici şi cât de multe putem oferi celor din jur”, a mărturisit profesor Emilda Butnaru, unul dintre coordonatorii proiectului.
Activităţile comune derulate de cele două instituţii, pe parcursul celor trei ani de parteneriat, au marcat inclusiv începutul anului şcolar, sărbătorile de Crăciun şi Paşti, Ziua Copilului, zile de lectură, jocuri sau film şi o minibibliotecă pentru gimnaziu.
Activităţile proiectului „Ajută şi dăruieşte” sunt coordonate de profesorii Maria Rusu, Emilda Butnaru, Mihai Ignat, de laborant Ana Dămoc şi bibliotecar Irina Maftei (de la Colegiul Tehnic „Petru Poni”) şi de pedagogul social Maricica Vasiliu, de la Complexul de Servicii „Familia mea”.
Comentarii